Infofinanciar > Lumea la zi > Pregătește valul al doilea! Vladimir Putin ar avea de gând să anunțe astăzi o nouă mobilizare generală în Rusia
Lumea la zi

Pregătește valul al doilea! Vladimir Putin ar avea de gând să anunțe astăzi o nouă mobilizare generală în Rusia

Președintele Rusiei, Vladimir Putin
Sursă foto: mediafax.ro

Reprezentanții Institutului pentru Studiul Războiului (ISW) au menționat într-un raport că președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar plănui astăzi, 18 ianuarie 2023, să anunțe o nouă mobilizare generală în Rusia. Prima decizie de acest tip a fost luată de liderul de la Kremlin în luna septembrie a anului trecut.

La acel moment, liderul de la Moscova a ordonat o mobilizare parțială în stat, în urma căreia Rusia a reușit să recruteze 300.000 de rezerviști care au fost trimiși pe frontul din Ucraina.

De altfel, mobilizarea anunțată anul trecut de Moscova a fost prima de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Mobilizarea, anunțată în discursul lui Putin

Conform reprezentanților institutului ISW, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat în spațiul media din Rusia că Putin va ține miercuri un discurs la Sankt Petersburg, cu ocazia comemorării a 80 de ani de la momentul în care forțele sovietice au rupt asediul nazist al Leningradului, scriu cei de la G4Media.

„Lui Putin îi place să folosească date simbolice pentru a se adresa poporului rus, iar unii bloggeri ruși pro-război au remarcat că el va profita de această ocazie pentru a declara fie mobilizarea, fie războiul cu Ucraina”, au precizat reprezentanții studiului ISW.

„Serviciile secrete ucrainene și occidentale au avertizat, de asemenea, în mod repetat, cu privire la pregătirile de mobilizare ale lui Putin, programate pentru mijlocul lunii ianuarie”, au mai adăugat aceștia.

Ordinul dat de „Văduvele soldaţilor din Rusia”

Reprezentanții unui grup de Telegram care sprijină văduvele soldaţilor ruşi căzuți pe frontul din Ucraina i-au cerut lui Vladimir Putin să ordone o mobilizare pe scară largă a milioane de oameni şi, de asemenea, să închidă graniţele țării, pentru a asigura victoria armatei ruse în Ucraina.

„Îi cerem preşedintelui nostru, Vladimir Vladimirovici Putin, să permită armatei ruse să efectueze o mobilizare pe scară largă”, au susținut membrii grupului „Văduvele soldaţilor din Rusia”.

„Îi cerem preşedintelui nostru, comandantul nostru suprem, să interzică plecarea din Rusia a bărbaţilor de vârstă militară. Şi avem tot dreptul moral să facem acest lucru: soţii noştri au murit protejându-i pe aceşti bărbaţi, dar cine ne va proteja pe noi dacă ei fug?”, au mai adăugat persoanele din acest grup, scriu cei de la Bursa.

De altfel, o membră a acestui grup de pe Telegram le-a spus jurnaliștilor de la Reuters că toți bărbaţii ruşi apţi de muncă ar trebui să fie mobilizaţi pentru a apăra patria.

„Războiul care se apropie va necesita resurse complet diferite: umane, psihologice, economice”; „ Protejarea Patriei este o datorie”, a susținut această femeie.

Membrii grupului „Văduvele soldaţilor din Rusia” au început să emită mesaje în spațiul public în urmă cu aproximativ două luni, pentru a ajuta soţiile soldaţilor ucişi în Ucraina.

Reprezentanta acestui grup a anunțat că organizația online are încheiate contacte cu administraţia de la Kremlin.

„Suntem în contact permanent cu administraţia prezidenţială şi, dacă este necesar, îi transmitem solicitări pentru a primi diverse forme sprijin”, a susținut aceasta.