În urma cu câteva luni, spre final de 2023, au început să se facă publice de către guvernanți informații despre introducerea unui nou instrument digital menit să schimbe relația dintre contribuabili și autoritățile fiscale, în ceea ce privește plata și respectiv colectarea taxei pe valoarea adăugată. Astfel, OUG nr. 116 din 14 decembrie 2023, privind unele măsuri pentru gestionarea și evidențierea veniturilor curente ale bugetului public prin implementarea unor proiecte de digitalizare, menționează acest sistem alături de RO e-Factura, RO e-Transport, RO e-Sigiliu și alte soluții digitale menite să combată și să reducă fenomenul de evaziune fiscală. Este vorba de e-TVA, un sistem care va deveni operațional din 1 august 2024 și care va genera automat deconturi de TVA precompletate. Astfel, contribuabilii vor avea acces la un proces simplificat, iar Autoritatea Națională de Administrare Fiscală (ANAF) la informații exacte și în timp real.
Iată 4 aspecte la care trebuie să fii atent în privința e-TVA.
Ce informații vor apărea în sistem deja completate în deconturile de TVA?
Sistemul e-TVA va avea la bază datele introduse de contribuabili în facturile înregistrare în
e-Factura și informațiile din documentele furnizate prin sistemul e-Case de marcat dar și din alte baze de date existente în sistemele informatice gestionate de Ministerul Finanțelor, potrivit OUG 116/2023. În cazul aparatelor de marcat electronice fiscale, potrivit OUG 43/2024 (articolul 1), se vor transmite către sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al ANAF informații privind bonul fiscal și date din raportul fiscal de închidere zilnică și acestea vor fi prelucrate pentru a genera automat deconturi de TVA precompletate.
Dacă un contribuabil plătește în sistem TVA la încasare, e-TVA va menționa acest aspect?
Mulți dintre contribuabilii plătitori de TVA se întreabă deja de unde vor lua și prelucra autoritățile care au acces la datele e-Factura și e-Case de marcat acest detaliu: cine plătește TVA la încasare și cum va fi această informație introdusă în noul sistem digital.
La această oră se știe doar informația privind cum și când vor fi puse la dispoziția persoanelor impozabile deconturile de TVA precompletate. Totul se va derula prin intermediul Spațiului Privat Virtual (SPV), pentru fiecare perioadă de raportare, până la data de 20 (inclusiv) a fiecărei luni următoare încheierii perioadei fiscale, adică a lunii în care este termenul de depunere al formularului 300.
Odată ajuns decontul la contribuabilul plătitor de TVA acesta va trebui să verifice informația din el și să-l editeze cu informații care să reflecte situația lui fiscală la zi. Așadar, este de urmărit de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA la noi în țară dacă au posibilitatea să modifice și să completeze decontul și în privința informației privind plata TVA-ului la încasare.
Verificarea codului de identificare fiscal
Primul pas de urmat de către contribuabil atunci când primește prin acest nou sistem decontul de TVA precompletat este verificarea codului său de identificare fiscală. Dacă acesta a fost preluat corect din facturile fiscale generate de e-Factura sau din bonurile fiscale transmise de e-Case de marcat, ce ne mai rămâne de făcut este verificarea celorlalte date și editarea lor în așa fel încât să fie coroborate cu ce știm că avem în situația fiscală în acel moment.
Ultimul pas din parcursul e-TVA va fi validarea decontului prin semnarea și depunerea lui.
Sistemul nu acoperă toate operațiunile de plată a TVA-ului din piața de business
În acest moment știm sigur că informațiile ce vor apărea pe deconturile de TVA precompletate provin din e-Facuta și e-Case de marcat. Așadar, alți contribuabili plătitori de TVA care facturează către persoane fizice (spre exemplu furnizorii de utilități, de servicii de telecomunicații , companiile care intermediază vânzarea de bilete pentru evenimente, magazinele online care vând produse și servicii direct consumatorilor individuali) și ale căror facturi nu sunt înregistrate în e-Factura nu vor fi prinși în sistemul e-TVA. Și asta pentru că mulți dintre acești contribuabili sunt medii și mari și sunt cei care completează declarația SAF-T din care momentan nu se iau date pentru a precompleta decontul în e-TVA.
De asemenea, contribuabilii mici care nu operează cu e-Factura în tranzacțiile lor cu consumatori persoane fizice nu sunt încă obligați până la 1 ianuarie 2025 să completeze declarația SAF-T, deci nici tranzacțiile fiscale ale acestora nu sunt acoperite de e-TVA.
Tot ce ne rămâne de făcut este să așteptăm 1 august pentru a vedea cât de ușor se accesează e-TVA și dacă el chiar ajută ANAF și statul în a colecta corect și transparent taxa pe valoare adăugată.
Florina Mateescu este fondatoarea companiei Perfect Accounting. Ea este expert contabil și membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) din anul 2005. De asemenea, ea este și auditor financiar membru al Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) din anul 2009.