Infofinanciar > Info > Premieră în Parlamentul European. Un român se va ocupa de elaborarea bugetului UE
Info

Premieră în Parlamentul European. Un român se va ocupa de elaborarea bugetului UE

Premieră în Parlamentul European. Un român se va ocupa de elaborarea bugetului UE

Siegfried Mureșan, eurodeputat liberal, a fost desemnat de Parlamentul European să preia rolul de negociator-șef pentru viitorul buget al blocului comunitar european. Bugetul multianual al Uniunii Europene, întins pe o perioadă de șapte ani, a fost estimat la aproximativ 1,3 trilioane de euro.

Este vorba de un buget prin care și România primește mare parte din finanțările europene nerambursabile, alocate în special pentru investiții și subvenții agricole. Pentru exercițiul financiar 2012-2027, România poate beneficia de finanțări în valoare de 46 miliarde de euro, echivalentul a 16,5% din Produsul Intern al țării.

Siegfried Mureșan, desemnat negociator șef pentru bugetul multi-anual UE

Siegfried Mureșan este primul eurodeputat român care a participat la elaborarea bugetului multianual. ”Elaborarea bugetului multianual al Uniunii Europene pe următorii 7 ani va fi cea mai importantă decizie pe care o va lua actuala legislatură a Parlamentului European.

De aceea, mă bucur că am primit acest rol important şi le mulţumesc colegilor pentru desemnare. În această muncă legislativă importantă, voi folosi toată experienţa pe care am dobândit-o ca negociator-şef al bugetelor anuale ale Uniunii Europene din 2018 şi 2024. Precum şi ca negociator-şef al Mecanismului European de Redresare şi Rezilienţă în valoare de 800 de miliarde de euro. Din care este finanţat şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României”, a declarat Mureşan.

Demnitarul european a dat toate asigurările că prin calitatea pe care o îndeplinește în cadrul Parlamentului European se va ocupa cu precădere de atingerea intereselor României, astfel încât să obțină în cadrul negocierilor cel mai mare nivel de fonduri europene pentru România.

Siegfried Mureșan

Sursa foto: Arhiva companiei

Un buget estimat la aproximativ 1,3 trilioane de euro

Liberalul Siegfried Mureșan a mai precizat că „este important să oferim o finanţare adecvată priorităţilor tradiţionale ale Uniunii Europene. Precum agricultura şi coeziunea. Finanţarea adecvată a agriculturii este necesară pentru a garanta siguranţa alimentară a Europei. Coeziunea este principalul instrument prin care reducem decalajul economic dintre ţările membre.

Avem în continuare nevoie în Europa de aceste două politici. Sunt politici foarte importante mai ales pentru România. Le voi apăra în negocieri. În paralel, trebuie să ne asigurăm că viitorul buget multianual este mai bine pregătit pentru a finanţa crize neprevăzute. Cum a fost cazul declanşării războiului din Ucraina.”

Parlamentul European

Parlamentul European

Siegfried Mureșan: Sunt politici foarte importante pentru România şi le voi apăra în negocieri

De asemenea, Siegfried Mureșan a mai precizat că în contextul noilor obiective privind politica de extindere a Uniunii Europene, guvernanții de la București trebuie să-și asume resursele necesare pentru sprijinirea celor două candidate, Republica Moldova și Ucraina.

Dată fiind importanța acestui dosar, Parlamentul European a desemnat doi negociatori șefi. Unul în imaginea liberalului Siegfried Mureșan. Urmează ca cel de-al doilea să fie ales în perioada următoare din rândul socialiștilor-europeni. Al doilea cel mai mare grup politic din ramura legislativă a Uniunii Europene, potrivit stirileprotv.ro.