Infofinanciar > Info > Premierul Ciucă, declarații „de vis”: „România are posibilitatea de a intra în top 10 economii sofisticate”
Info

Premierul Ciucă, declarații „de vis”: „România are posibilitatea de a intra în top 10 economii sofisticate”

Ciucă Sursa foto Jurnalul
Sursa foto Jurnalul

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, miercuri, la o ședință de Guvern, că investițiile prin banii statului au întrecut un record anul trecut, afirmând că Harvard a numit țara noastră pe locul al 19-lea în cele mai complexe și sofisticate economii din lume, România având posibilitatea ca în viitor, până în 2030, să intre în top 10. 

Nicolae Ciucă a dat vești bune miercuri în ședința de Guvern. Acesta a relatat că cifra totală a investițiilor de la sfârșitul anului trecut este de 73 de miliarde de lei, un record pentru România. Acesta recunoaște, pe de-o altă parte, că se putea și mai multe, din moment ce au fost alocați pentru investiții 88 de miliarde de lei. 

„Avem vești foarte bune legate de ceea ce înseamnă programul de investiții, așa cum ne-am asumat prin obiectivele de guvernare. Astfel, la sfârșitul anului 2022 cifra totală a investițiilor se ridică la 73 de miliarde de lei, ceea ce reprezintă un record pentru investițiile din țara noastră din banii de la buget. Sigur, am avut 88 de miliarde alocate prin buget. Trebuie să recunoaștem că nu am reușit să atingem obiectivul de 100%, dar, ținând cont de condițiile în care s-a derulat activitatea economică și bulversarea pe care a creat-o creșterea prețuilor la materiale și, desigur, măsurile pe care le-am luat la nivelul Guvernului pentru a reuși să acoperim, să compensăm această creștere la materiale, ne-a ajutat ca în a doua parte a anului să reușim să gestionăm cum trebuie domeniul investițiilor și, iată, să putem să avem această cifră”, a explicat prim-ministrul. 

Investițiile devin o prioritate pentru bugetul statului 

Suma record de investiții valorifică ideea că România se află pe un drum spre cât mai multe investiții din banii bugetului statului. Ciucă explică că cei 73 de miliarde de lei reprezintă cifra care „practic, vine și confirmă încă un trend cât se poate de pozitiv pentru economia noastră, dincolo de creșterea economică. Și anume faptul că cea mai mare parte a bugetului nu se realizează pe consum, așa cum eram obișnuiți, ci iată că investițiile încep să aibă o contribuție majoră la bugetul de stat.  

Practic, este și rodul activității dialogului pe care l-am avut cu mediul de afaceri din țara noastră și o dovadă de încredere că măsurile, așa cum au fost discutate, au asigurat predictibilitate și oportunități pentru a putea să investească într-o serie de domenii de activitate care se înscriu într-o paletă și complexă și sofisticată”, a declarat premierul Nicolae Ciucă. 

România are șansa de a deveni o țară în top 10 economii sofisticate din lume 

Ciucă a relatat faptul că Harvard a clasat România pe locul 19 în cele mai sofisticate economii din lume, iar cu o gestionare a investițiilor și sprijin adecvat pentru capitalul românesc, țara noastră are potențialul de a intra în top 10. 

„Am folosit aceste sintagme pentru că practic am dorit să redau concluziile unui studiu al departamentului economic al academiei Harvard, care vine și ne confirmă că România a devenit a 19-a cea mai complexă și sofisticată economie a lumii și are potențial ca să continue să crească în acest clasament și până în 2030 rezultatele să o împingă undeva în primele 10.  

Este o recunoaștere pe care, de aici de la masa Guvernului, trebuie să o adresăm tuturor cetățenilor României, mediului de afaceri, trebuie să recunoaștem că în continuare este nevoie de măsuri pentru sprijinirea capitalului românesc. Am discutat cu miniștrii să facem în așa fel încât să venim cu măsuri concrete să sprijinim capitalul românesc și să aliniem demersurile noastre cu dorința de investiții din capitalul străin”, a precizat Nicolae Ciucă. 

Investițiile străine din 2022 nu sunt încă concrete 

Ciucă a declarat că nu se știe categoric încă suma totală a investițiilor străine în România pe anul trecut. „Cifra pe care au atins-o investițiile străine în economia românească – nu avem încă datele finale. Cert este că la finalul lunii octombrie depășisem anul în care am avut cea mai mare valoare a investițiilor străine directe în România, anul 2008, unde valoare ajunsese la 9,2 miliarde.  

Deși nu avem toate cifrele pe masă, totuși putem spune că ne-am atins obiectivele pentru realizarea bugetului în valoare nominală. Practic, discutăm de la o creștere față de 2021 de la 1.187 miliarde la 1.386 miliarde, în valoare concretă putem să discutăm de aproximativ 40 de miliarde euro creștere anul 2022”, a declarat premierul. 

Contribuția fondurilor europene 

Ciucă a reiterat cât de mult au ajutat fondurile europene în cadrul absorbiței, a fondurilor de coeziune și a PNRR: „A fost anul în care am reușit să atingem o absorbție de 73% din cadrul financiar 2014-2021, practic o creștere cu 20 de procente față de 2021. De asemenea, este anul în care am realizat cea mai mare absorbție, de 11,3 miliarde, fonduri de coeziune și PNRR. Așa cum subliniam în ședința de Guvern trecută, avem nevoie, pentru a putea să menținem ritmul acesta de absorbție, ca în fiecare an să reușim să atragem minim 10 miliarde din fondurile europene”, a explicat Nicolae Ciucă, citat de Economedia.