Infofinanciar > Lumea la zi > Premierul eston se teme de o posibilă pace pentru Ucraina: Am făcut greşeala asta de 3 ori: Georgia, Crimeea și Donbas
Lumea la zi

Premierul eston se teme de o posibilă pace pentru Ucraina: Am făcut greşeala asta de 3 ori: Georgia, Crimeea și Donbas

Premierul eston se teme de o posibilă pace pentru Ucraina: Am făcut greşeala asta de 3 ori: Georgia, Crimeea și Donbas
Sursa foto: Estonian World

Șefa guvernului eston, Kaja Kallas  a declarat că Ucraina trebuie să fie pregătită pentru negocierile cu Rusia de pe o poziție de forță. În astfel fel se va duce riscul adoptării unor noi măsuri agresive din partea Moscovei, conform Reuters.

„Este mult mai periculos să cedăm în faţa lui Putin decât să îl provocăm. Toate aceste aparențe mici concesii făcute agresorului conduc la mari războaie. Am făcut această greşeală deja de trei ori: Georgia, Crimeea şi Donbas.”, a adăugat aceasta.

Pace nefavorabilă pentru întreaga omenire

Într-un discurs la Stockholm, Kallas a spus că o pace încheiată nepotrivit va avea efect asupra întregii lumi.

„Trebuie să evităm o pace nefavorabilă, o pace negociată prost pentru Ucraina ar însemna o pace proastă pentru noi toţi. Toate aceste aparențe mici concesii făcute agresorului conduc la mari războaie.”

Liderii diplomațiilor din Consiliul Statelor de la Marea Baltică sunt de părere că acest război din Ucraina va avea un impact pe termen lung în ceea ce privește securitatea regională.

Rusia nu a fost prezentă

Miniştrii de externe din Germania, Norvegia, Suedia, Danemarca, Finlanda, Islanda, Polonia, Estonia, Lituania şi Letonia s-au întrunit marţi şi miercuri la Kristiansand, în sudul Norvegiei, în prezenţa şefului diplomaţiei UE, Josep Borrell. În cadrul acestei conferințe, Rusia nu a fost prezentă întrucât ea s-a retras pe data de 17 mai, după ce a fost suspendată în data de 3 martie, conform Agerpres.

„Agresiunea rusă este absolut incompatibilă cu modelul de cooperare ce guvernează relaţiile internaţionale în regiunea Mării Baltice, are un impact negativ pe termen lung asupra securităţii regionale şi este contrară ordinii internaţionale bazate pe reguli.”, au scris într-o declarație comună reprezentanții celor zece țări participante.

„Relaţiile Consiliului cu Rusia şi Belarus (ţară cu statut de observator, n.red.) vor rămâne întrerupte până când cooperarea va redeveni posibilă în cadrul principiilor fundamentale ale dreptului internaţional.”

Sprijin pentru Ucraina

Țările și-a arătat și sprijinul pentru Ucraina. Ele au declarat că sunt pregătite pentru „un parteneriat pentru cooperare şi reconstrucţie şi pentru deschiderea de anchete internaţionale privind crimele de război”. De asemenea, ele au continuat că  „Rusia şi complicele său Belarus poartă întreaga responsabilitate pentru război”.

Reuniunile ministeriale ale Consiliul Statelor de la Marea Baltică au fost suspendate după anexarea ilegală a peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia, în 2014.