Prim-ministrul Nicolae Ciucă și Dorin Recean, omologul său de la Chișinău aflat la prima sa vizită de lucru în străinătate în postura de premier, au avut miercuri o întâlnire în cadrul căreia au abordat problema susținerii Republicii Moldova.
„România va continua să promoveze în plan european măsuri în plan securitar al rezilienței, un exemplu fiind obiectivul creării unei misiuni civile a UE pentru Republica Moldova”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, cu ocazia conferinței de presă comune, susținute alături de omologul să moldovean, Dorin Recean.
Prim-ministrul român a afirmat că „România va susține neclintit suveranitatea și integritatea Republicii Moldova”, argumentând necesitatea acordării unu sprijin continuu Republicii Moldova în perspectiva relațiilor tot mai tensionate dintre Chișinău și Moscova. Intențiile de destabilizare ale Kremlinului sunt materializate deja prin manifestațiile susținătorilor partidului de opoziție pro-rus Șor și atitudinea tot mai agresivă a autorităților transnistrene. „Asistăm la tot mai multe încercări de destabilizare a Republicii Moldova, de creare artificială de tensiuni și narative ostile, construite pe propagarea intenționată de informații false”, a mai precizat Nicolae Ciucă.
România susține Republica Moldova la Bruxelles
Un alt subiect abordat de cei doi premieri în cadrul întrevederii bilaterale de la Palatul Victoria a fost reprezentat de intențiile de integrare europeană a Republicii Moldova. Guvernul de la Chișinău a depus o cerere de aderare la UE în martie 2022 și i s-a acordat statutul de țară candidată în iunie 2022. Totodată, executivul condus de Dorin Recean s-a angajat într-un program amplu de reformă.
„România promovează permanent, inclusiv la Bruxelles, necesitatea susținerii Republicii Moldova pe mai multe planuri pentru a rezista atitudinii foarte asertive a Rusiei”, a declarat premierul Nicolae Ciucă, care a mai precizat că România a demonstrat în repetate rânduri că este un partener de bază al Republicii Moldova.
Țara noastră a oferit vecinilor de peste Prut un sprijin bugetar direct în valoare de 10,3 milioane de euro, prin furnizarea de energie electrică, lemne de foc, păcură și carburanți și alte forme de asistență. „România este al doilea investitor în Republica Moldova. Comerțul bilateral a crescut cu 1,2 miliarde de dolari în 2022, ceea ce înseamnă că a ajuns la cifra de aproximativ 3,6 miliarde de dolari”, a explicat prim-ministrul Ciucă.
Bucureștiul, cel mai important partener al Chișinăului
Premierul Dorin Recean a confirmat că România este cel mai important susținător al cauzelor Republicii Moldova: „Bucureștiul este cel mai important partener al Chișinăului. Bucureștiul ne-a ajutat enorm în depășirea crizei energetice și rămâne avocatul nostru în toate instituțiile europene astfel ca noi să avansăm accelerat parcursul european”, a precizat Recean, care a mai subliniat că relația dintre cele doua țări este consolidată de proiecte comune în plan economic, energetic, infrastructură, apărare și securitate, cultură și sănătate.
Premierul moldovean a mai anunțat cu această ocazie că în scurt timp piețele financiare din cele două țări vor fi interconectate, respectiv piața de capital de la București va fi accesibilă investitorilor de la Chișinău, conform Hotnews.
Dorin Recean a mai avut în cursul zilei de miercuri întrevederi la Palatul Cotroceni cu preşedintele României, Klaus Iohannis, și la Palatul Parlamentului cu Alina Gorghiu, preşedintele interimar al Senatului, şi Marcel Ciolacu, preşedintele Camerei Deputaţilor a României.