Infofinanciar > Lumea la zi > Premierul polonez avertizează! Conflictul din Ucraina a escaladat în această săptămână
Lumea la zi

Premierul polonez avertizează! Conflictul din Ucraina a escaladat în această săptămână

Premierul polonez avertizează! Conflictul din Ucraina a escaladat în această săptămână
Sursa foto: arhiva companiei

Premierul polonez Donald Tusk a avertizat vineri asupra unei amenințări „grave și reale” de război mondial, după escaladarea majoră a conflictului din Ucraina din această săptămână.

„Invazia la scară largă a Ucrainei de către Rusia intră într-o fază decisivă”. Asta a declarat Tusk în cadrul unui discurs susținut la Uniunea Profesorilor Polonezi. „Cu toții știm acest lucru. Simțim că necunoscutul se apropie. Nimeni nu știe cum se va termina acest conflict. Dar este evident că ia dimensiuni foarte dramatice în acest moment,” a adăugat el.

Conflictul din Ucraina

„Evenimentele din ultimele ore arată că această amenințare este cu adevărat gravă și reală. Cu riscul unui conflict global,” a subliniat Tusk.

Președintele rus Vladimir Putin a confirmat vineri dimineață că Moscova a lansat un nou proiectil balistic hipersonic cu rază intermediară asupra Ucrainei. Asta ca răspuns la utilizarea de către Kiev a unor arme avansate furnizate recent de Statele Unite și Regatul Unit.

Ca reacție la anunțul lui Putin, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că decizia Rusiei reflectă „cât de speriat este Kremlinul de Ucraina.”

Amenințarea Rusiei

Premierul polonez nu este singurul care privește cu îngrijorare escaladarea conflictului ruso-ucrainean. Un oficial militar britanic de rang înalt a afirmat joi că forțele armate ale Regatului Unit sunt pregătite să lupte „chiar în această noapte” împotriva armatei ruse. Asta dacă Putin ar invada o altă țară din Europa de Est.

Fostul comandant-șef al armatei ucrainene, Valeri Zalujnîi, a declarat joi că „putem crede cu certitudine că Al Treilea Război Mondial a început”. Întrucât Rusia beneficiază de sprijin militar din partea soldaților nord-coreeni, dronelor iraniene și armelor chinezești, informează politico.eu