Prim-ministrul Nicolae Ciucă a precizat miercuri, înaintea şedinţei de Guvern, că sprijină ideea conform căreia CEC trebuie să intre pe piaţa asigurărilor. Acest lucru poate fi îndeplinit fie prin crearea unei companii noi, fie prin preluarea de pe piaţă a unei companii, anunță News.ro.
Acesta a afirmat că înființarea acestei companii de asigurări a CEC ar putea avea loc cel mai rapid în trei luni.
Guvernul intenționează să includă CEC pe piața asigurărilor în urma falimentului Euroins.
CEC, pe piața asigurărilor
„Susţin ca CEC sa intre pe piaţa asigurărilor”, a declarat premierul, precizând faptul că există două metode de implementare a planului: fie să deschidă o companie nouă, fie să preia de pe piaţă o companie deja existentă.
„Nu voi fi de acord să înfiinţăm compania dacă nu e şi pe asigurări”, a mai adăugat şeful Executivului. Prim-ministrul a spus că, cel mai devreme, această companie de asigurări a CEC ar putea fi constituită în trei luni.
Înainte, Adrian Câciu, ministrul Finanţelor, a comentat, pe fondul scandalului ce privește insolvenţa companiei Euroins şi creșterea poliţelor RCA, că a cerut CEC-ului să îşi depună documentele necesare autorizației la ASF şi are un termen valabil de o lună de zile la dispoziție pentru a se autoriza.
Proiectul de fixare a tarifelor RCA pe o perioadă de şase luni, dezvoltat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), a fost trimis în dezbatere de Ministerul Finanţe. Autorităţile inetnționează, astfel, să blocheze temporar, pentru jumătate de an, tarifele de primă utilizate de asigurători pentru contractele RCA încheiate după data de intrare în vigoare în ceea ce privește tarifele de primă proprii calculate şi practicate de ei la data de 1 martie 2022. Cât despre situaţia în care tarifele de primă practicate la 1 martie 2022 le depășesc pe cele practicate la data de 1 martie, 2023, soluția este ca asigurătorii RCA să aplice cel mai mic tarif de primă, „astfel fiind asigurată o dispersie a riscurilor la nivelul pieţei de asigurări”.
Comisionul de distribuție va fi restrâns la un procent maxim de 8% din prima brută obținută. În ultimul timp s-a remarcat o creștere progresivă a tarifelor de primă practicate de către asiguratorii RCA, conform datelor ce apar în document, și cu ajutorul acestei măsuri „se elimină potenţialul impact negativ al creşterii preţurilor inclusiv ca urmare a inflaţiei şi a luării în calcul a ultimului tarif de referinţă publicat de către ASF în luna martie 2023”, conform economedia.ro.
Insolvența Euroins
Piața asigurărilor a fost dezechilibrată în urma hotărârii luate de ASF, care constă în retragerea autorizației companiei Euroins, după ce s-a constatat starea sa deplorabilă. Oamenii ce au asigurări la această companie au devenit foarte temători cu privire la modul în care se vor desfășura lucrurile de aici înainte.
Ce pot face asigurații Euroins?
„În primul rând, polițele de asigurare încheiate de clienți la Euroins România rămân valabile, conform prevederilor legale, încă 90 de zile după data pronunțării hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.
Astfel, șoferii care aveau polițe RCA la această societate vor putea circula în continuare pe drumurile publice, rămânând asigurați până la data respectivă.
De asemenea, aceștia au posibilitatea de a denunța în orice moment polița, pentru a încheia una nouă, la un alt asigurător autorizat”, se precizează în comunicatul Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România, conform antena3.ro.