Infofinanciar > Lumea la zi > Premierul Ungariei trage un semnal de alarmă, după discuția cu Putin
Lumea la zi

Premierul Ungariei trage un semnal de alarmă, după discuția cu Putin

Premierul Ungariei trage un semnal de alarmă, după discuția cu Putin
Sursa foto: Arhiva companiei

Premierul Ungariei, Viktor Orban și președintele rus, Vladimir Putin, au avut astăzi o discuție telefonică ce a durat o oră.

„În această dimineață, am avut o conversație telefonică de o oră cu președintele Putin”, a anunțat pe rețelele de socializare Viktor Orban.

„Acestea sunt cele mai periculoase săptămâni ale războiului dintre Rusia și Ucraina. Facem toate demersurile diplomatice posibile pentru a pleda în favoarea unei încetări a focului și a discuțiilor de pace”, a adăugat liderul de la Budapesta.

De partea cealaltă, Kremlinul a transmis că discuția telefonică a venit din partea Ungariei. „Vladimir Putin a avut o conversație telefonică cu prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, la inițiativa părții ungare”, a declarat Kremlinul. Orban și-a exprimat dorința pentru „promovarea unei căutări comune” a căilor politice și diplomatice de soluționare a războiului din Ucraina. În schimb, Putin a declarat că partea uraineană împiedică „posibilitatea unei soluționări pașnice a conflictului”, potrivit Știrilor PROTV.