Președinte Republicii Moldova a primit Premiul Reinhard Mohn 2025, acordat de Fundația Bertelsmann o dată la doi ani.
Maia Sandu, președinta Republicii Molodova, a fost premiată de Fundația Bertelsmann pentru angajamentul său exemplar în apărarea și promovarea democrației. Premiul este însoțit de 100.000 de euro. Suma va fi donată pentru proiectele de dezvoltare din satul natal, Risipeni.
„Acest premiu este o recunoaștere a curajului cetățenilor Republicii Moldova. Care au demonstrat că își doresc o democrație autentică și au luptat pentru ea. Este o validare a eforturilor noastre comune pentru libertate și o societate construită pe valori europene. Moldova a demonstrat că democrația poate rezista chiar și în cele mai dificile circumstanțe”, a declarat Maia Sandu, citată de jurnal.md.
Printre laureații anteriori ai premiului Reinhard Mohn s-au mai numărat Joachim Gauck, fostul președinte al Germaniei, Toomas Hendrik Ilves, fostul președinte al Estoniei și Kofi Annan, fostul scretar general al ONU.
Publicat in categoriile: Info
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter