Infofinanciar > Lumea la zi > Președintele Iranului își îndreaptă fața spre Europa! Vrea să scoată țara din izolare
Lumea la zi

Președintele Iranului își îndreaptă fața spre Europa! Vrea să scoată țara din izolare

iran steag (sursă foto: brookings.edu) Iranul
sursă foto: arhiva companiei

Noul preşedintele ales al Iranului, Massoud Pezeshkian, a luat o decizie importantă în ceea ce privește direcția diplomatică a țării. Șeful statului a declarat recent că este pregătit să înceapă „un dialog constructiv” cu ţările europene.

Aceste declarații au fost făcute de către Massoud Pezeshkian într-un articol de opinie publicat sâmbătă, 13 iulie, într-un cotidian local ce publică materiale în limbă engleză. „Aştept cu nerăbdare să mă angajez într-un dialog constructiv cu ţările europene pentru a pune relaţiile noastre pe calea cea bună”, a scris pentru Teheran Times.

De menționat că actualul președinte al Iranului, ales recent, după alegerile din 5 iulie, avea aceste planuri încă din timpul campaniei electorale. Iar acum vrea să se și țină de ele. Pe atunci, el a promis să „scoată Iranul din izolare” prin stabilirea unor „relaţii constructive” cu restul lumii. Și primul pas îl va face cu țările din Europa, scrie stiripesurse.ro.