Președintele României, Klaus Iohannis, va primi marți, 12 martie 2024, pe omologul său din Muntenegru, Jakov Milatović. Cu ocazia vizitei oficiale pe care acesta o întreprinde în România, la invitația președintelui român.
„Discuţiile se vor concentra pe dezvoltarea relaţiei bilaterale dintre România şi Muntenegru şi pe cooperarea sectorială. În multiple domenii de interes comun. Precum creşterea schimburilor comerciale, interconectivitate, securitate cibernetică, afaceri interne şi justiţie, protecţie civilă, educaţie şi cercetare”, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Potrivit sursei citate, cu acest prilej, preşedintele Klaus Iohannis „va reconfirma poziţia fermă a României pentru continuarea procesului de integrare europeană a statelor din Balcanii de Vest. A subliniat sprijinul constant al ţării noastre pentru parcursul european al Muntenegrului”, conform mediafax.ro.