Președintele american Joe Biden a sosit duminică în Marea Britanie, începând o călătorie în trei țări. Aceasta călătorie are ca subiect principal summitul NATO din Lituania, summit care este menit să arate solidaritatea cu Ucraina în lupta sa împotriva Rusiei. Totuși, trebuie menționat faptul că Ucraina însă nu a primit statutul membru al alianței.
Provocările legate de forjarea solidarității între cele 31 de țări membre ale NATO au fost însă evidențiate într-o convorbire telefonică între Biden și președintele turc Tayyip Erdogan înainte de summitul alianței din Lituania de săptămâna aceasta. Aderarea Suediei la alianța occidentală fiind în continuare un punct de dispută.
Joe Biden a aterizat pe aeroportul Stansted și se va duce în centrul Londrei, unde se va întâlni luni cu premierul britanic Rishi Sunak. Ulterior, el se va deplasa la Castelul Windsor pentru o vizită cu Regele Charles.
Biden, prima vizită în Marea Britanie după moartea Reginei
Discuțiile cu regele, care se așteaptă să includă inițiative în domeniul climei, îi vor oferi lui Biden o imagine mai clară asupra intențiilor acestuia. Biden a luat ceaiul cu regina la Windsor în luna iunie a anului 2021 și au discutat multe dintre aceleași probleme care rămân o prioritate de top și astăzi, cum ar fi Rusia și China.
Biden își va continua călătoria la Vilnius, Lituania, luni seară și va purta discuții cu liderii NATO de acolo în zilele de marți și miercuri. Biden și aliații NATO urmăresc să își arate sprijinul pentru Ucraina și să îi dea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski o idee despre ceea ce va trebui făcut pentru a obține aderarea la NATO cândva în viitor.
Într-un interviu acordat CNN în avanpremiera călătoriei sale, Biden a îndemnat la prudență, deocamdată, în ceea ce privește dorința Ucrainei de a adera la NATO, afirmând că alianța ar putea fi atrasă în războiul cu Rusia din cauza pactului de apărare reciprocă al NATO.
„Nu cred că există o unanimitate în NATO cu privire la oportunitatea de a aduce sau nu Ucraina în familia NATO acum, în acest moment, în mijlocul unui război”, a spus Biden.
Zelenski a declarat că o invitație pentru Ucraina de a adera la NATO ar trimite un mesaj că alianța occidentală de apărare nu se teme de Moscova. Ucraina ar trebui să obțină garanții clare de securitate cât timp nu face parte din NATO. Liderul de la Kiev a declarat că acesta ar fi unul dintre obiectivele sale la Vilnius, într-un interviu difuzat duminică.
„Voi fi acolo și voi face tot ce pot pentru a accelera, ca să spunem așa, această soluție, pentru a avea un acord cu partenerii noștri”, a declarat Zelenski în cadrul emisiunii „This Week” de la ABC.
Aderarea la NATO a Suediei, care a fost blocată atât de Ungaria, cât și de Turcia, va face parte din agenda de la Vilnius. Noii membri trebuie să fie aprobați prin votul unanim al tuturor membrilor existenți ai NATO.
Componența NATO se poate schimba
Biden a discutat despre candidatura Suediei la NATO în cadrul unei convorbiri telefonice cu Erdogan și „i-a transmis dorința de a primi Suedia în NATO cât mai curând posibil”, a precizat Casa Albă într-un comunicat difuzat duminică.
Erdogan i-a spus lui Biden că Suedia trebuie să facă mai mult pentru a-i stăpâni pe susținătorii Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), pe care îl consideră un grup terorist și care continuă să organizeze demonstrații în Suedia.
Un punct central al vizitei lui Biden în Lituania va fi un discurs pe care îl va ține miercuri seară la Universitatea din Vilnius. Consilierul pe probleme de securitate națională al Casei Albe, Jake Sullivan, a declarat reporterilor că discursul va cuprinde viziunea lui Biden despre „o Americă puternică și încrezătoare, flancată de aliați și parteneri puternici și încrezători, care să se ocupe de provocările semnificative ale timpului nostru, de la agresiunea Rusiei în Ucraina la criza climatică”.
Unul dintre obiectivele lui Joe Biden este de a le arăta americanilor de acasă importanța continuării sprijinului pentru Ucraina, în contextul în care se confruntă cu realegerile. Unii dintre rivalii săi republicani din cursa pentru alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 și-au exprimat îndoielile cu privire la strategia sa.
Majorități solide de americani susțin furnizarea de armament Ucrainei pentru a se apăra împotriva Rusiei și consideră că un astfel de ajutor demonstrează Chinei și altor rivali ai SUA voința de a proteja interesele și aliații SUA, potrivit unui sondaj Reuters/Ipsos de la sfârșitul lunii trecute.
Duminică, unii parlamentari democrați și-au exprimat îngrijorarea cu privire la decizia lui Biden de a trimite muniții cu dispersie în Ucraina. Proiectilele de artilerie eliberează zeci de bombe care provoacă distrugeri pe zone întinse, iar muniția neexplodată poate reprezenta un pericol timp de zeci de ani.
Jake Sullivan a declarat duminică reporterilor că Ucraina, în asigurările scrise, a declarat că nu va folosi bombe cu dispersie în Rusia sau în zone populate.
Ultima oprire a lui Biden va fi la Helsinki pentru discuții cu liderii celui mai nou membru NATO, Finlanda, și pentru a participa la un summit al liderilor americani și nordici.