Infofinanciar > Info > Președintele Palestinei, recunoscător față de țara noastră! „Mulțumesc României pentru sprijinul său politic și economic”
Info

Președintele Palestinei, recunoscător față de țara noastră! „Mulțumesc României pentru sprijinul său politic și economic”

Klaus Iohannis și președintele Palestinei, Sursă foto: news.ro
Sursa foto: news.ro

Mahmoud Abbas, președintele Palestinei a primit din partea lui Klaus Iohannis Ordinul Național „Steaua României”, gradul acordat fiind cel de Colan pentru contribuția acestuia la promovarea dezvoltării regionale și a dialogului în vederea dezvoltarea relațiilor de colaborare dintre cele două state.

Președintele Palestinei a ținut să își manifeste recunoștința față de țara noastră, spunând că: „Mulțumesc României pentru sprijinul său politic și economic și pentru sprijinirea instituțiilor noastre naționale, lucru care va face ca România, care are un statut distins în Uniunea Europeană, să fie capabilă să joace un rol politic în animarea Procesului de Pace fără de care nu se va ajunge la pace și securitate în Orientul Mijlociu”, potrivit Agerpres.

Discuțiile dintre cei doi președinți

În cadrul întâlnirii care a avut loc la Palatul Cotroceni, cei doi președinți au abordat, printre altele, și subiectul ajutorului de care Palestina va beneficia. Cel mai recent semn că lucrurile evoluează în această direcție a fost menționat chiar de către Klaus Iohannis. El a transmis că încercările România pentru ca ajutorul financiar din partea Uniunii Europene pentru Palestina să fie reluat.

Mahmoud Abbas a precizat și faptul că, pentru Palestina, obținerea păcii în Orientul Mijlociu este în continuare un obiectiv prioritar, conform sursei menționate. Între Palestina și Isreal există un conflict, iar președintele României a spus că va face tot ce îi stă în putere pentru a contribui la instaurarea stării de pace între cele două națiuni beligerante și că va susține toate eforturile și soluțiile pe care Palestina le are pentru a duce la bun final acest obiectiv. Iohannis a precizat și faptul că, de-a lungul timpului, România a ajutat statul în repetate rânduri, oferind un cadru în care numeroși cetățeni din țara orientală s-au format profesional și au ajuns oameni cheie în societatea și economia din Palestina. De asemenea, a transmis și că a ales ca țara noastră să își sporească numărul de burse acordate studenților care provin din statul din Orientul Mijlociu.

România oferă sprijin în mai multe direcții

Klaus Iohannis a spus că pentru a rezolva diverse conflicte este nevoie de echilibru, caracter vizionar și moderație, mai ales în vremurile actuale, care sunt puternic afectate de războiul pe care Rusia l-a declanșat în Ucraina.

Referitor la invazia Rusiei pe teritoriul țării conduse de Volodimir Zelenski, acesta a reprezentat, de asemenea, un subiect pe care Klaus Ioahnnis și Mahmoud Abbas l-au abordat în cadrul întâlnirii lor. Cu această ocazie, președintele României a menționat din nou contribuția însemnată a țării noastre la ajutorul pentru Ucraina. Acest sprijin, oferit în repetate rânduri, s-a materializat în soluții pentru transportul cerealelor ucrainene, dar și în domenii importante, precum cel politic sau cel economic.