Cele două mari partide ale coaliției actuale încep să se atace indirect, prin declarațiile liderilor reprezentativi, cu privire la deciziile ce trebuie luate privind măsurile economice. Florin Cîțu, fostul ministru al României, a declarat că PSD suferă de o dublă personalitate.
Actualul președinte al Senatului, fostul premier Florin Cîțu, a declarat în timpul unei scurte conferințe de presă mai multe lucruri despre pachetul de măsuri economice pe care guvernul îl pregătește. El este de părere că eliminarea excepțiilor privind cota unică de impozitare este posibilă numai prin implementarea PNRR. Subiectul impozitelor reprezintă un punct fierbinte în coaliție, Florin Cîțu acuzându-l pe Ciolacu de purtarea unui război constant împotriva mediului privat.
„Dacă domnul Ciolacu știe de vreo companie care nu-și plătește (impozitele – n.red.), să vină nouă să ne spună care este acea companie. Dar nu putem să menținem acest climat de atac continuu asupra sectorului privat, doar pe generalități. Dacă știe ceva, să vină să spună. Ăia care n-au plătit să meargă la pușcărie. Nu poți să menții acest climat în care nimeni nu știe ce să facă și după aia ne mirăm că nu vrea nimeni să investească în România. Dacă se concentrează PSD pentru implementarea PNRR, toate aceste lucruri se rezolvă. Acolo avem eliminarea excepțiilor. Doar că PSD una spune și alta face”, a declarat Florin Cîțu.
PSD și problema dublei personalități
Prin PNRR România s-a angajat să reformeze sistemul de pensii, cel al salarizării, dar și anumite componente administrative. Cîțu este de părere că PSD vrea eliminarea unor excepții pentru introducerea altora.
„Anul acesta nu a fost introdusă o excepţie pentru un sector. Nu poţi să spui că vrei să elimini excepţiile, dar în acelaşi timp să introduci alte excepţii. Există o dublă personalitate în PSD, vorbeşte una, dar face alta. Implementarea PNRR: reforma pensiilor – eliminăm pensiile speciale, pentru că toate pensiile sunt pe contributivitate, reforma salarizării, avem salarii care sunt legate de performanţă, reforma administraţiei publice. Le facem pe toate, luăm 30 de miliarde de euro – bani jumătate gratis, jumătate la dobândă zero, nu la dobânzile astea astronomice la care se finanţează astăzi Ministerul Finanţelor – şi dezvoltăm România. Este foarte simplu, doar să vrei”, a declarat Florin Cîțu.
Cîțu nu este de acord cu plafonarea prețului la combustibili
Fostul premier Florin Cîțu a lăsat de înțeles că nu este de acord cu plafonarea prețului combustibililor, o măsură mai bună, din perspectiva sa, fiind reducerea contribuțiilor.
„O măsură mai bună fără să intervii cu bocancii în economie e aceea de a reduce contribuțiile și asta înseamnă să crești veniturile tuturor românilor și ei să facă ce vor cu acei bani. Aceste intervenții cu bocancii în economie mi-aduc aminte de sistemul comunist. Nu e o surpriză, PSD vine din PCR. Eu nu o văd ca pe o soluție. S-a mai propus. Și în 2020 se țipa foarte mult să plafonăm prețurile. Atunci am spus că aceasta duce la penurie, după ce plafonezi prețurile într-un anumit sector.