Președinții Statelor Unite ale Americii. Thomas Jefferson, un susținător al egalității care nu credea în egalitate

Thomas Jefferson este un personaj emblematic al istoriei și culturii americane care a ajutat Statele Unite să ajungă în stadiul în care se află astăzi prin contribuțiile sale aduse independenței țării. Chiar și așa, în jurul acestuia planează o controversă cum că, chiar dacă era principalul semnatar al Declarației, nu prea se încredea în ideea de independență. Se presupune că Jefferson, al treilea dintre președinții Statelor Unite ale Americii, nu susținea egalitatea între oameni.

Această atitudine a sa discriminatorie și-ar fi avut rădăcinile încă din copilărie, din familie, când tatăl său era un proprietar de plantații de tutun. Pe aceste terenuri lucrau oameni de culoare, iar prima amintire a lui Jefferson imortalizează chiar un episod de pe vremea când acesta avea doi ani și era cărat în brațe de unul dintre sclavi la noua casă a familiei.

Viața celui de-al treilea președinte al Statelor Unite ale Americii

Copilăria lui Thomas Jefferson a fost una liniștită, lipsită de griji și de prea multe probleme. A fost fiul unui important proprietar de terenuri din Virginia, iar faptul că nu a fost nevoit să lucreze de la o vârstă fragedă i-a oferit oportunitatea de a se focusa pe studii. Atunci și-a descoperit pasiunea pentru știință, lingvistică și istorie. Studiază apoi în domeniul Dreptului, fiind ulterior admis baroul din Virginia în anul 1767.  

Astfel, pentru capacitățile sale în domeniu, Thomas Jefferson a fost desemnat cu rolul de reprezentat din partea statului Virginia în momentul în care a început Revoluția Americană, în 1775. Acesta a fost selectat direct de către John Adams, unul dintre inițiatorii mișcării de independență și viitor președinte. Cei doi, Adams și Jefferson, urmau să facă parte dintr-un comitet însărcinat cu redactarea Declarației de Independență a Statelor Unite.

Primul moment de glorie

Thomas Jefferson a fost cel căruia i s-a cerut să fie redactorul unuia dintre cele mai importante documente ale istoriei, iar comitetul a fost de acord cu propunerile aduse de Jefferson, cu mici modificări. Textul redactat de acesta susținea în felul următor: „Noi considerăm aceste adevăruri ca fiind sacre și incontestabile; că toți oamenii sunt creați egali și independenți”, urmând ca Benjamin să vină apoi cu replica care a făcut istorie: „Noi considerăm aceste adevăruri evidente, că toți oamenii sunt creați egali”. Documentul Declarației de Independență a fost apoi ratificată de către membrii Congresului Continental în ziua de 4 iulie 1776.

După aceea, Jefferson se întoarce în Virginia, unde preia conducerea congresului local cu titlul de guvernator. El era la cârme în anul 1781, în momentul în care armata britanică intră pe teritoriul statului și pornește invazia orașului-capitală, Richmond. Acesta a reușit cu greu, pe ultima sută de metri, să fie capturat și închis de către soldații englezi, numiți pe atunci „hainele roșii”.

Acest noroc al lui Jefferson i-a lipsit pe britanici de o mișcare de luptă importantă, căci eliminarea autorului Declarației de Independență ar fi avut mari șanse să schimbe deznodământul războiului. După acest eveniment, luptele se apropiaseră oricum de sfârșit, iar după încheierea conflictului, Jefferson se întoarce în Congres.

Jefferson, reprezentantul Statelor Unite la Paris

După ce Statele Unite ale Americii constituiau oficial o nouă țară, era nevoie de o reprezentare diplomatică a acesteia pe pământul european. Astfel, Thomas Jefferson ajunge să fie numit primul Ambasador al SUA la Paris, având datoria de a întări relațiile dintre cele două popoare. Statele Unite aveau nevoie aliați strategici și de relații comerciale pentru a se putea dezvolta.

Jefferson ajunsese să se îndrăgostească de Franța în cei patru ani petrecuți peste Ocean. Chiar și așa, a fost nevoit să se retragă în SUA când Revoluția Franceză a început să ia avânt, părăsind Parisul la scurt timp după asaltul Bastiliei. Acesta avea de gând să se întoarcă în Franța după ce situația se mai ameliora, însă planurile i-au fost date peste cap în momentul în care primul dintre președinții Statelor Unite ale Americii, George Washington, luase decizia de a-l numi prim-secretar de stat.

Influența lui Jefferson

Thomas Jefferson ajunge astfel unul dintre cei mai importanți oameni din stat și dorea cu acest prilej să aducă contribuții în dezvoltarea noului stat. Și a avut ceva de spus în acest sens, ceva considerabil, căci de multe ori, Jefferson se declara nemulțumit de cum funcționează politica, economia și multe alte domenii în Statele Unite, pe urma experienței sale de la Paris.

Se formaseră deja două curente de influență în interiorul statului, una orchestrată de către secretarul Trezoreriei Naționale, Alexander Hamilton, ce milita pentru un Guvern național puternic, cu puteri depline. Aceștia au fost numiți atunci federaliști (viitorii democrați). Cealaltă mișcare a fost condusă chiar de Jefferson, care susținea mai multe drepturi pentru statele individuale din uniune. Oamenii din politică care i-au urmat lui Jefferson au purtat numele de republicani.

Chiar și așa, mișcare lui Jefferson nu a făcut față federaliștilor, care au început să domine scena politică și a renunțat să muncească în acest sens. Ia decizia să se retragă și să se concentreze pe viața de familie.

Un vicepreședinte rebel

În momentul în care George Washington refuză să mai candideze pentru al treilea mandat în funcție de președinte în anul 1796, Thomas Jefferson ia decizia să se întoarcă în politică și să candideze în campania electorală. Acesta vine cu un program republican promițător, dar pierde la o mică diferență față de contracandidatul său, John Adams, fostul său coleg revoluționar. Totuși, Jefferson primește după aceea postul de vicepreședinte al statelor Unite

Jefferson a continuat să se împotrivească legilor federaliste ale noii conduceri și a luat decizia drastică de a redacta rezoluțiile din Kentucky și Virginia în secret, căci aceste documente prevedeau faptul că Congresul nu-și puteau exercita influențele decât în situația în care și reprezentanții statelor și-ar fi dat acordul. Cu acest proiect în spate, Jefferson avea de gând să pornească o mișcare de rebeliune împotriva liderilor politici, împotriva Guvernului Statelor Unite al cărui vicepreședinte era. Riscul era mare, căci dacă s-ar fi descoperit aceste fapte, Jefferson ar fi fost acuzat de trădare de țară.

Al treilea dintre președinții Statelor Unite ale Americii

Această nemulțumire și revoltă interioară l-a făcut pe Jefferson mai hotărât ca niciodată să candideze din nou pentru funcția de președinte în anul 1800, când îl învinge de această dată pe John Adams. Acesta din urmă dezamăgise Congresul prin deciziile și măsurile luate, mai ales în ceea ce privește relațiile Statelor Unite ale Americii cu țările de pe continentul European.

Astfel, după această victorie, Thomas Jefferson ajunge cel de-al treilea dintre președinții Statelor Unite ale Americii, pentru două mandate, între anii 1801 și 1809. În perioada aceasta, Statele Unite reușesc să se extindă puternic, după cele 13 colonii inițiale, căci dimensiunea țării a ajuns să se dubleze.

Pe partea politică, Jefferson a încercat pe cât posibil să îndepărteze influențele federaliste, iar republicanii au ajuns forța dominantă a țării, lucru ce a ținut timp de 25 de ani.

Marea problemă

Poate singura problemă care i se putea găsi atunci lui Thomas Jefferson a fost atitudinea sa față de popoarele native de pe pământul american, căci acestea reprezentau un impas în expansiunea Statelor Unite către Vest. În acest sens, Jefferson voia asimilarea în mod pașnic a triburilor din această zonă pe care voia să-i convingă să renunțe la stilul lor de viață nomad, însă fără succes. Singura soluție găsită de președinte a fost forța brută

„Dacă vom fi constrânși vreodată să ridicăm securea împotriva vreunui trib, nu o vom lăsa niciodată jos până când acel trib nu va fi exterminat sau condus dincolo de Mississippi”, susținea atunci Jefferson. Chiar și așa, nu a recurs niciodată la război cu popoarele nomade, însă acest tip de declarații publice și dorințele sale au fost folosite împotriva sa de către criticii moderni.

În plus, la aceste probleme i se adaugă și faptul că era cel mai mare deținător de sclavi din statul Virginia, stăpânind peste 600 de oameni de-a lungul vieții sale și participând atât la cumpărarea, cât și la vânzarea de sclavi. Pentru a remedia situația, Jefferson hotărăște să ilegalizeze traficul de sclavi din Africa, iar imaginea sa începuse să se îmbunătățească. La acest proces a contribuit și zvonul cum că avusese o relație amoroasă cu una dintre sclavele sale, cu care ar fi avut și câțiva copii, însă asta după ce soția sa a decedat la vârsta de 33 de ani.

După președinție

Thomas Jefferson a părăsit scaunul de președinte în anul 1809 și s-a ocupat mai mult pe studii și pe partea de afaceri. A fondat în acest sens Universitatea din Virginia, unul dintre cele mai mari visuri ale sale.

A murit la 4 iulie 1826, fix în ziua când cea mai mare realizare a sa, Declarația de Independență, împlinea 50 de ani de la rectificare.