Născut în sărăcie, Andrew Jackson a devenit un avocat bogat din Tennessee înainte de a deveni cel de-al șaptelea dintre președinții Statelor Unite ale Americii. De asemenea, a rămas cunoscut și ca fiind un tânăr politician în plină ascensiune până. A jucat un rol important când a izbucnit războiul dintre Statele Unite și Marea Britanie.
Conducerea sa în acest conflict i-a adus lui Andrew Jackson faima națională ca erou militar. Avea să devină, mai apoi, cea mai influentă figură politică a Americii între anii 1820 și 1830.
Andrew Jackson, al șaptelea dintre președinții Statelor Unite
În politica înaltă, a pierdut la limită în fața lui John Quincy Adams în controversatele alegeri prezidențiale din 1824. Iar după aceea, Anrew Jackson a revenit patru ani mai târziu pentru a-și lua revanșa. A reușit să-l învingă categoric pe Adams și a devenit cel de-al al șaptelea președinte dintre președinții Statelor Unite ale Americii între 1829-1837.
Pe măsură ce sistemul de partide politice din America s-a dezvoltat, Jackson a devenit liderul noului Partid Democrat. Era un aprig susținător al drepturilor statelor și al extinderii fenomenului de sclavie în noile teritorii vestice. De aceea, el s-a opus Partidului Whig și Congresului în chestiuni precum Banca Statelor Unite, deși, mai târziu, chipul lui Andrew Jackson se află pe bancnota de 20 de dolari.
Pentru unii, moștenirea sa este pătată de rolul său în relocarea forțată a triburilor de nativi americani care trăiau la Est de Mississippi. Cam așa ar suna, pe scurt, viața și cariera lui Andrew Jackson, cel de-al șaptelea dintre președinții Statelor Unite ale Americii.
Andrew Jackson. Primii ani
Andrew Jackson s-a născut la 15 martie 1767, în regiunea Waxhaws, la granița dintre Carolina de Nord și Carolina de Sud. Locația exactă a nașterii sale este incertă, iar ambele state l-au revendicat ca fiind nativ de acolo. Andrew Jackson însuși a susținut, într-un final, că era din Carolina de Sud. Fiu al unor imigranți irlandezi, Jackson a primit puțină educație din partea familiei.
Britanicii au invadat Carolinele în 1780-1781, iar mama și cei doi frați ai lui Jackson au murit în timpul conflictului. După acest eveniment, el a rămas cu un sentiment de ostilitate pe viață, cu un gust amar, față de Marea Britanie.
Jackson a citit despre tainele Dreptului la sfârșitul adolescenței, a început și terminat studiile și a fost admis în baroul din Carolina de Nord în 1787. La scurt timp, s-a mutat la Vest de Munții Apalachi, în regiunea care avea să devină în curând statul Tennessee. Acolo, a început să lucreze ca procuror în așezarea care a devenit ulterior Nashville.
Mai târziu, și-a înființat propriul cabinet privat și a cunoscut-o și s-a căsătorit cu Rachel Robards, fiica unui colonel local. Andrew Jackson a devenit suficient de prosper în avocatură încât să construiască un conac, Hermitage, în apropiere de Nashville, și să cumpere sclavi, oameni de culoare.
Începutul în politică
În 1796, Andrew Jackson s-a alăturat unei convenții însărcinate cu redactarea noii constituții a statului Tennessee. A devenit, astfel, primul om ales în Camera Reprezentanților a SUA din partea statului Tennessee. Deși a refuzat să candideze pentru realegere și s-a întors acasă în martie 1797, a fost ales aproape imediat în Senatul SUA. Jackson a demisionat un an mai târziu și a fost ales judecător al curții superioare din Tennessee. Ulterior, a fost ales să conducă miliția statului, funcție pe care a deținut-o când a izbucnit războiul cu Marea Britanie în 1812.
Andrew Jackson, care a servit ca general-maior în Războiul din 1812, a comandat forțele americane într-o campanie de cinci luni împotriva indienilor Creek, aliați ai britanicilor. După ce această campanie s-a încheiat cu o victorie americană decisivă în Bătălia de la Tohopeka din Alabama, la jumătatea anului 1814, Jackson a condus forțele americane spre victoria asupra britanicilor în Bătălia de la New Orleans din ianuarie 1815.
Această victorie, care a avut loc după ce Războiul din 1812 s-a încheiat oficial, dar înainte ca vestea despre Tratatul de la Gand să ajungă la Washington, l-a ridicat pe Jackson la statutul de erou de război național.
Nu a vrut să devină președinte
În 1817, în calitate de comandant al districtului sudic al armatei, Andrew Jackson a ordonat invazia Floridei. După ce forțele sale au capturat posturile spaniole de la St. Mark’s și Pensacola, el a revendicat terenurile din jur pentru Statele Unite. Guvernul spaniol a protestat vehement.
Iar acțiunile lui Jackson au declanșat o dezbatere aprinsă la Washington. Deși mulți au pledat pentru cenzura lui Jackson, secretarul de stat John Quincy Adams a apărat acțiunile generalului. Și, în cele din urmă, acestea au contribuit la accelerarea dobândirii de către americani a statului Florida în 1821.
Popularitatea lui Andrew Jackson a dus la sugestii ca acesta să candideze la președinție. La început, acesta nu s-a declarat interesat de această funcție, dar până în 1824, susținătorii săi au reușit să strângă suficient sprijin pentru a-i obține o nominalizare și un loc în Senatul SUA. Într-o cursă cu cinci candidați, Jackson a câștigat votul popular. Dar, pentru prima dată în istorie, niciun candidat nu a primit majoritatea voturilor electorale.
Camera Reprezentanților a fost însărcinată să decidă între cei trei candidați principali: Jackson, Adams și secretarul Trezoreriei, William H. Crawford. Bolnav în stare critică în urma unui atac cerebral, Crawford a fost, în esență, exclus. Iar președintele Camerei Henry Clay și-a arătat sprijinul față de Adams. Mai târziu, acesta din urmă l-a numit pe Clay secretar de stat. Susținătorii lui Jackson s-au înfuriat împotriva a ceea ce au numit „înțelegerea coruptă” dintre Clay și Adams. Iar Jackson însuși a demisionat din Senat.
Andrew Jackson la Casa Albă
Andrew Jackson a câștigat funcția de președinte patru ani mai târziu. Și-a luat revanșa în cadrul unor alegeri care au fost caracterizate într-o măsură neobișnuită. Căci Andrew Jackson și soția sa au fost acuzați de adulter pe motiv că Rachel nu divorțase legal de primul ei soț atunci când s-a căsătorit cu Jackson.
La scurt timp după victoria sa din 1828, Rachel Jackson a murit la Hermitage. Se pare că Andrew Jackson credea că atacurile negative i-au grăbit moartea. Soții Jackson nu au avut copii, dar erau apropiați de nepoții și nepoatele lor. Iar una dintre nepoate, Emily Donelson, avea să fie însoțitoarea lui Jackson la Casa Albă.
Jackson a fost primul președinte provenit dintr-o zonă de frontieră a națiunii. Iar alegerea sa a marcat un moment de cotitură în politica americană. Centrul puterii politice s-a mutat dinspre est spre vest. „Bătrânul Hickory”, cum era numit Andrew Jackson, a fost o personalitate, fără doar și poate, ce știa să domine în convesrații și negocieri.
Iar susținătorii și adversarii săi aveau să se contureze în două partide politice emergente: Pro-Jacksoniștii au devenit Democrații (în mod oficial Democrat-Republicani), iar anti-Jacksoniștii (conduși de Clay și Daniel Webster) au fost cunoscuți sub numele de Partidul Whig.
Banca Statelor Unite și criza din Carolina de Sud
Jackson a lăsat să se înțeleagă clar că el era conducătorul absolut al politicii administrației sale și nu a ezitat să își folosească dreptul de veto prezidențial. La rândul lor, Whigs susțineau că apără libertățile populare împotriva autocraticului Jackson. Acesta din urmă ajunsese să fie numit în caricaturi ce-l criticau sub denumirea de „Regele Andrew I”.
O bătălie majoră între cele două partide politice emergente a implicat Banca Statelor Unite, a cărei cartă urma să expire în 1832. Andrew Jackson și susținătorii săi se opuneau băncii. O considerau o instituție privilegiată și inamicul oamenilor de rând. Între timp, Clay și Webster au susținut în Congres o reînnoire a acestei hotărâri.
În luna iulie, Andrew Jackson a opus veto când decizia a înaintat spre promulgare. Acuza faptul că banca constituia „prosternarea guvernului nostru pentru avansarea câtorva persoane în detrimentul celor mulți”. În ciuda veto-ului controversat, Jackson a câștigat cu ușurință realegerea în fața lui Clay, cu peste 56% din votul popular și de cinci ori mai multe voturi electorale.
Deciziile lui Jackson au dus la violențe
Deși, în principiu, Andrew Jackson susținea drepturile statelor, s-a confruntat cu această problemă în bătălia sa împotriva legislativului din Carolina de Sud. Pe atunci, acest stat era condus de senatorul John C. Calhoun. În 1832, Carolina de Sud a adoptat o rezoluție prin care declara nulitatea tarifelor federale adoptate în 1828 și 1832.
Pe de aptă parte, se interzicea aplicarea acestora în interiorul granițelor statului. În timp ce îndemna Congresul să reducă tarifele ridicate, Andrew Jackson a căutat și a obținut autoritatea de a ordona forțelor armate federale să vină în Carolina de Sud pentru a aplica legile federale.
Violențele păreau iminente, dar Carolina de Sud a făcut un pas înapoi. Iar Jackson a câștigat meritul de a fi păstrat Uniunea în cel mai mare moment de criză de până atunci. Jackson a supraviețuit unei tentative de asasinat la 30 ianuarie 1835. La acel moment, istoricii scriu că l-a lovit pe presupusul asasin, Richard Lawrence, cu bastonul său ce-l ajuta în timpul mersului. Andrew Jackson a murit la casa sa, Hermitage, din cauza unei insuficiențe cardiace congestive la 8 iunie 1845.
Moștenirea lui Andrew Jackson
Spre deosebire de poziția sa fermă împotriva Carolinei de Sud, Andrew Jackson nu a luat nicio măsură după ce Georgia a revendicat milioane de acri de pământ. Aceste terenuri fuseseră destinate indienilor Cherokee în conformitate cu legislația federală. Dar Andrew Jackson a refuzat să pună în aplicare o hotărâre a Curții Supreme a Statelor Unite. Potrivit acestei hotărâri, Georgia nu avea nicio autoritate asupra terenurilor tribale ale nativilor americani.
În 1835, indienii Cherokee au semnat un tratat prin care au renunțat la pământurile lor în schimbul unui teritoriu la vest de Arkansas. Unde, în 1838, aproximativ 15.000 de indieni Cherokee au pornit pe jos de-a lungul așa-numitei „Traseul Lacrimilor”. Această relocalizare a dus la moartea a mii de oameni.
Între scalvie și libertate
Fiind el însuși proprietar de sclavi, Jackson s-a opus politicilor care ar fi interzis sclavia în teritoriile vestice. Asta pe măsură ce Statele Unite se extindeau. Atunci când aboliționiștii au încercat să trimită cereri împotriva sclaviei în Sud în timpul președinției sale, el a interzis livrarea lor. Îi numea „monștri” care ar trebui „să ispășească cu viața această încercare ticăloasă”.
În alegerile din 1836, succesorul ales de Jackson, Martin Van Buren, l-a învins pe candidatul Whig, William Henry Harrison. Iar Bătrânul Hickory a părăsit Casa Albă chiar mai popular decât atunci când a pornit în această funcție. Succesul lui Jackson părea să fi dat dreptate experimentului democratic încă nou. Iar susținătorii săi construiseră un Partid Democrat bine organizat, care avea să devină o forță formidabilă în politica americană. După ce a părăsit funcția, Jackson s-a retras la Hermitage, unde a murit în iunie 1845, scrie history.com.
Publicația noastră vă oferă mai multe articole interesante despre președinții americani:
- Președinții Statelor Unite: James Madison a avut „propriul său război” pentru care a fost lăudat: https://www.infofinanciar.ro/presedintii-state-unite-james-madison-razboi-laudat.html
- James Monroe, cel care a dublat teritoriul țării înainte chiar să ajungă la Casa Albă: https://www.infofinanciar.ro/presedintii-statelor-unite-james-monroe-dublat-teritoriul-tarii.html
- John Quincy Adams, fiul unui fost președinte cu o carieră parcă trasă la indigo: https://www.infofinanciar.ro/presedintii-statelor-unite-john-quincy-adams-cariera-indigo
