Președinții Statelor Unite: James Monroe, cel care a dublat teritoriul țării înainte chiar să ajungă la Casa Albă

James Monroe a fost cel de-al cincilea dintre președinții Statelor Unite ale Americii. El este cunoscut că s-a ocupat de supravegherea expansiunii, căci înainte de mandatul său, teritoriul SUA a început să acapareze Vestul continentului. Iar mai apoi, în timpul când a fost Jamees Monroe președinte, s-a consolidat politica externă americană. Căci în anul 1823 intră în vigoare Doctrina Monroe. Ceea ce reprezenta un avertisment adresat țărilor europene împotriva colonizării și intervenției în continuare în emisfera vestică.

Monroe, originar din Virginia, a luptat alături de Armata Continentală în Războiul Revoluționar American (1775-83). După aceea, s-a angajat într-o lungă carieră politică. A fost un apropiat și un protejat al lui Thomas Jefferson, iar apoi Monroe a fost delegat la Congresul Continental. A ocupat postul de senator american, guvernator al Virginiei și trimis al Americii în Franța și Marea Britanie.

În 1803, a ajutat la negocierea achiziției Louisiana. Această mișcare a ajuns să dubleze suprafața SUA. În calitate de președinte, a achiziționat și teritoriul Florida. De asemenea, printre altele, s-a ocupat de problema controversată a sclaviei în noile state. Așa ar arăta, pe scurt, viața și cariera celui de-al cincilea dintre președinții Statelor Unite, James Monroe.

James Monroe, al cincilea dintre președinții Statelor Unite

James Monroe s-a născut la 28 aprilie 1758, în Westmoreland County, Virginia,fiul unui fermier și tâmplar. În 1774, la vârsta de 16 ani, Monroe a intrat la Colegiul William și Mary din Williamsburg, Virginia. Și-a întrerupt studiile universitare în 1776 pentru a se înrola în Armata Continentală și a lupta pentru independența față de Marea Britanie în Războiul Revoluționar American (1775-83).

În timpul războiului, James Monroe a participat la bătălii în New York, New Jersey și Pennsylvania. A fost rănit în bătălia de la Trenton, New Jersey. Iar în 1776 a fost alături chiar de generalul George Washington și de trupele sale la Valley Forge, Pennsylvania. Pe atunci au avut loc numeroase bătălii în timpul unei ierni extrem de geroase, dintre anii 1777-1778. În timpul cât a fost în armată, Monroe a făcut cunoștință cu Thomas Jefferson.

Pe atunci, acesta din urmă era guvernator al Virginiei. Iar În 1780, Monroe a început să studieze dreptul sub îndrumarea lui Jefferson, care avea să-i devină mentor politic și prieten.

Politicianul din Virginia

După serviciul militar, Monroe s-a angajat într-o carieră în politică. În 1782, a devenit delegat în Adunarea Virginiei. Iar în anul următor a fost ales ca reprezentant al Virginiei în Congresul Confederației, organul de conducere al Americii între 1781 și 1789. În 1786, James Monroe s-a căsătorit cu Elizabeth Kortright, fiica unui comerciant din New York. Cuplul a avut două fiice și un fiu care a murit în copilărie.

În timp ce se afla în Congres, Monroe a sprijinit eforturile colegului politician din Virginia și viitorul al patrulea dintre președinții Statelor Unite, James Madison. acesta din urmă dorea în acea vreme să creeze o nouă constituție a SUA.

După legea lui Monroe

Cu toate acestea, odată redactată, Monroe a considerat că documentul dădea prea multă putere guvernului. Iar în acest fel, nu se protejau suficient drepturile individuale. În ciuda opoziției lui Monroe, Constituția a fost ratificată în 1789. Iar în 1790 a ocupat un loc în Senatul SUA, reprezentând Virginia.

În calitate de senator, Monroe a fost de partea lui Madison. Pe atunci membru al Congresului SUA, și a lui Jefferson, secretar de stat al SUA. Ambii se declaraseră împotriva unui control federal extins în detrimentul drepturilor statale și individuale. În 1792, James Monroe și-a unit forțele cu cei doi bărbați pentru a fonda Partidul Democrat-Republican, care se opunea lui Alexander Hamilton și federaliștilor, care luptau pentru o putere federală sporită.

James Monroe, un lider în țară și în străinătate

În 1794, președintele George Washington (1732-99) l-a numit pe Monroe în funcția de reprezentant al Statelor Unite în Franța. S-a luat această decizie în încercarea de a contribui la îmbunătățirea relațiilor cu această națiune. La acea vreme, Franța și Marea Britanie se aflau în război. James Monroe a avut un oarecare succes inițial în consolidarea legăturilor franco-americane.

Cu toate acestea, relațiile s-au deteriorat odată cu semnarea, în noiembrie 1794, a controversatului Tratat Jay. Este vorba despre un acord între SUA și Marea Britanie care reglementa comerțul și navigația. Monroe, care a criticat tratatul, a fost eliberat din funcție de către Washington în 1796.

Monroe și-a reluat cariera politică în 1799, când a devenit guvernator al Virginiei. A deținut această funcție timp de trei ani, până când președintele Thomas Jefferson i-a cerut lui Monroe să se întoarcă în Franța. Știa cum merg lucrurile și ar fi putut ajuta la negocierea achiziționării portului New Orleans. În Franța, James Monroe a aflat că liderul francez Napoleon Bonaparte (1769-1821) dorea să vândă întregul Teritoriu Louisiana, teritoriul care se întinde între râul Mississippi și Munții Stâncoși și Golful Mexic până la Canada de astăzi, pentru 15 milioane de dolari.

America, din ce în ce mai mare

Monroe și reprezentantul american în Franța, Robert R. Livingston, nu au avut timp să obțină aprobarea prezidențială pentru o achiziție atât de mare. În schimb, au aprobat și au semnat ei înșiși acordul de cumpărare a Louisianei în 1803 și au dublat efectiv dimensiunea Statelor Unite. James Monroe, care a fost aclamat pentru achiziționarea Louisianei, a devenit apoi reprezentant în Marii Britanii și a redactat un tratat care ar fi contribuit la consolidarea legăturilor dintre Marea Britanie și SUA.

Cu toate acestea, Jefferson nu a aprobat tratatul. Deoarece acesta nu a pus capăt practicii Marii Britanii de a captura marinari americani pentru propria sa flotă. Monroe a fost supărat de acțiunile lui Jefferson, iar prietenia sa atât cu Jefferson, cât și cu secretarul de stat, Madison, s-a deteriorat.

Când supărările trec

În 1808, supărat în continuare pe modul în care Jefferson și Madison au gestionat tratatul său, Monroe a candidat la președinție împotriva lui Madison. A pierdut. Cu toate acestea, resentimentele dintre cei doi nu au durat. În 1811, Madison i-a cerut lui James Monroe, care era din nou guvernator al Virginiei, să fie secretarul său de stat. Monroe a fost de acord și s-a dovedit a fi un atu puternic pentru Madison în timp ce America se lupta cu Marea Britanie în Războiul din 1812.

În timpul mandatului său de secretar de stat, care a durat până în martie 1817, James Monroe a ocupat și funcția de secretar de război între 1814 și 1815. Precedentul deținător al acestui post, John Armstrong, a fost forțat să demisioneze în urma incendierii Washingtonului, D.C., de către britanici în august 1814.

O eră mai bună

În 1816, Monroe a candidat din nou la președinție, în calitate de democrat-republican. Iar de data aceasta l-a învins cu ușurință pe candidatul federalist Rufus King. Când a depus jurământul la 4 martie 1817, Monroe a devenit primul președinte al SUA care a avut ceremonia în aer liber și a ținut discursul inaugural în fața publicului.

Noul președinte și familia sa nu și-au putut stabili reședința imediată în Casa Albă. Deoarece aceasta fusese distrusă de britanici în 1814. În schimb, au locuit într-o casă de pe strada I din Washington, până când Casa Albă reconstruită a fost gata pentru a fi ocupată în 1818.

Președinția lui James Monroe a inaugurat ceea ce a fost cunoscut sub numele de „Era bunelor sentimente”. Statele Unite aveau un nou sentiment de încredere în urma diverselor victorii obținute în timpul Războiului din 1812. Și se dezvoltau rapid și ofereau noi oportunități cetățenilor săi. În plus, luptele dintre democrat-republicani și federaliști începeau în sfârșit să se diminueze.

O problemă cu care Monroe a trebuit să se confrunte în timpul primului său mandat a fost deteriorarea relațiilor cu Spania. Au apărut conflicte între armata americană din Georgia și pirații și nativii americani din Florida, teritoriu deținut de spanioli. În 1819, James Monroe a reușit să rezolve cu succes această problemă prin negocierea pentru cumpărarea Floridei pentru 5 milioane de dolari. S-a extins, astfel, și mai mult teritoriul american.

Nu toate merg ca unse

Odată cu toată expansiunea, au apărut și probleme financiare semnificative. Speculatorii împrumutau sume mari de bani pentru a cumpăra terenuri pe care să le vândă coloniștilor. Iar băncile se împrumutau cu active pe care nu le dețineau pentru a împrumuta banii. Acest lucru, împreună cu scăderea comerțului dintre SUA și Europa, a dus la o recesiune economică de patru ani. Aceasta a fost cunoscută sub numele de Panica din 1819.

Sclavia a devenit, de asemenea, o problemă controversată în timpul președinției lui James Monroe. Nordul interzisese sclavia, dar statele din sud încă o susțineau. În 1818, Missouri a dorit să se alăture Uniunii. Nordul dorea să fie declarat stat liber, în timp ce Sudul dorea să fie un stat sclavagist. În cele din urmă, s-a ajuns la un acord care a permis ca Missouri să adere la Uniune ca stat sclavagist, iar Maine să adere ca stat liber.

În scurt timp, a urmat Compromisul Missouri, care a interzis sclavia în Teritoriul Louisianei deasupra paralelei 36°30′ Nord, cu excepția statului Missouri. Deși Monroe nu credea că Congresul avea autoritatea constituțională de a impune astfel de condiții pentru admiterea statului Missouri în Uniune, el a semnat Compromisul Missouri în 1820, în încercarea de a evita un război civil.

Un al doilea mandat și Doctrina Monroe

În 1820, deși economia americană suferea, James Monroe a candidat fără opoziție și a fost ales pentru un al doilea mandat de președinte. În timpul acestui mandat, el a dorit să exercite puterea SUA pe scena mondială și să facă o declarație de susținere a guvernelor libere din America. James Monroe a fost ajutat foarte mult în politica externă de secretarul său de stat, John Quincy Adams.

Cu ajutorul lui Adams, Monroe s-a adresat Congresului în 1823 cu ceea ce a devenit cunoscut sub numele de „Doctrina Monroe”, care a apărut de pe urma îngrijorării sale că puterile europene vor dori să restabilească controlul spaniol asupra Americii de Sud. În acest discurs, Monroe a declarat sfârșitul colonizării europene în emisfera vestică și a interzis țărilor europene să intervină pe continentele americane. Inclusiv în ceea ce prvește orice teritoriu american și în America Centrală și de Sud.

Relații mai bune cu vecinii

Doctrina Monroe a stabilit în mod oficial o relație specială între Statele Unite și America Centrală și de Sud. Iar SUA urmau să folosească această oportunitate pentru a investi în America Latină și a ajuta cu intervenții militare atunci când era necesar. La rândul său, Monroe a promis că SUA nu va interveni în teritoriile europene și nici în războaiele dintre acestea. Doctrina Monroe a fost bine primită și a devenit un instrument important în disputele ulterioare cu privire la teritoriul american.

În plus, Monroe a continuat să conducă SUA în expansiunea spre Vest pe întregul continent. El a ajutat la construirea infrastructurii de transport și a pus bazele pentru ca America să devină o putere mondială. Cinci state au intrat în Uniune în timpul mandatului lui Monroe: Mississippi (1817), Illinois (1818), Alabama (1819), Maine (1820) și Missouri (1821), scrie  .

Anii de după

În 1825, Monroe a părăsit funcția și s-a retras în Virginia, unde a ajutat la prezidarea unei noi constituții de stat în 1829. După ce soția sa a murit în 1830, Monroe s-a mutat cu fiica sa în New York, unde a murit la 4 iulie 1831, la vârsta de 73 de ani. Decesul său a survenit la exact cinci ani după moartea colegilor președinți Thomas Jefferson și John Adams (1735-1826). În 1858, trupul lui Monroe a fost reînhumat în Cimitirul Hollywood din statul său natal, Virginia.

De asemenea, pe Infofinanciar mai regăsiți și poveștile predecesorilor lui James Monroe la președinția Statelor Unite:

1. George Washington, un strateg militar excepțional, pregătit să conducă o întreagă țară: presedintii-statelor-unite-ale-americii-george-washington-un-strateg-militar-exceptional-pregatit-sa-conduca-o-intreaga-tara 
2. John Adams, negociatorul desăvârșit din spatele independenței: https://www.infofinanciar.ro/presedintii-statelor-unite-ale-americii-john-adams-negociatorul-desavarsit-din-spatele-independentei.html 
3. Thomas Jefferson, un susținător al egalității care nu credea în egalitate: https://www.infofinanciar.ro/presedintii-statelor-unite-ale-americii-thomas-jefferson-un-sustinator-al-egalitatii-care-nu-credea-in-egalitate.html
4. Președinții Statelor Unite: James Madison a avut „propriul său război” pentru care a fost lăudat: https://www.infofinanciar.ro/presedintii-state-unite-james-madison-razboi-laudat.html