Infofinanciar > Esential > Președinții Statelor Unite: John Quincy Adams, fiul unui fost președinte cu o carieră parcă trasă la indigo
Esential

Președinții Statelor Unite: John Quincy Adams, fiul unui fost președinte cu o carieră parcă trasă la indigo

Președinții Statelor Unite: John Quincy Adams, fiul unui fost președinte cu o carieră parcă trasă la indigo
sursă foto: arhiva companiei

John Quincy Adams a fost cel de-al șaselea dintre președinții Statelor Unite. Însă și-a început cariera politică într-un manieră diplomatică ca reprezentant al țării în Olanda în 1794. Apoi a ajuns să ocupe aceeași funcție, dar în Prusia în timpul administrației prezidențiale a tatălui său. Acesta din urmă a fost nimeni altul decât patriot John Adams, al cărui nume îl și poartă Doar că istoricii, pentru a fce o diferență, i-au mai adăugat un prenume.

John Quincy Adams, după ce a servit în Senatul statului Massachusetts și în Senatul SUA, a reintrat în serviciul diplomatic sub conducerea președintelui James Madison. Chiar dacă era destul de tânăr, a ajutat la negocierea Tratatului de la Gand din 1814. Acest document a pus capăt Războiului din 1812.

În calitate de secretar de stat în timpul mandatului lui James Monroe, Adams a jucat un rol-cheie în determinarea politicii externe a președintelui. A jucat un rol important și în ceea ce reprezintă celebra Doctrină Monroe. Iar mai apoi, John Quincy Adams a câștigat președinția în urma unor alegeri extrem de controversate în 1824.

Și a ajuns să îndeplinească un singur mandat. Fiind în opoziția față de sclavie și în sprijinul libertății de exprimare, Adams a fost ales apoi în Camera Reprezentanților în 1830. Asta ar fi, pe scurt, viața și cariera celui de-al șaselea dintre președinții Statlor Unite, John Quincy Adams.

John Quincy Adams, fiu de președinte

Născut la 11 iulie 1767, în Braintree (în prezent Quincy), Massachusetts, John Quincy Adams a fost al doilea copil și primul fiu al lui John și Abigail Adams. În copilărie, John Quincy a urmărit, împreună cu mama sa, celebra bătălie de la Bunker Hill din iunie 1775 din vârful unui deal din apropierea fermei familiei. Și-a însoțit tatăl apoi într-o misiune diplomatică în Franța la vârsta de doar 10 ani.

Iar mai târziu a ajuns să studieze la universități europene, ajungând să vorbească fluent șapte limbi străine. John Quincy Adams s-a întors în Massachusetts în 1785 și a intrat la Harvard College, absolvind doi ani mai târziu. A studiat apoi dreptul și a fost admis în barou în 1790, după care și-a deschis un cabinet de avocatură în Boston.

În timp ce al său tată era președinte

În calitate de tânăr avocat, Adams a scris articole în apărarea politicii de neutralitate a administrației prezidențiale a lui George Washington în legătură cu războiul dintre Franța și Marea Britanie din 1793. În 1794, Washington l-a numit pe acesta reprezentant al SUA în Olanda. După ce bătrânul John Adams a fost ales președinte în 1796, acesta l-a numit pe fiul său reprezentant în Prusia.

Înainte de a pleca la Berlin, John Quincy Adams s-a căsătorit cu Louisa Catherine Johnson, pe care a cunoscut-o la Londra. Aceasta era fiica consulului american de acolo. În mod tragic, cuplul avea să sufere pierderea a trei copii, o fiică la o vârstă fragedă și doi băieți la vârsta adultă. Și, după unele relatări, a fost un mariaj în mare parte nefericit.

John Quincy Adams se întoarce în SUA

După ce John Adams a pierdut președinția în fața lui Thomas Jefferson în 1800, l-a rechemat pe John Quincy Adams, fiul acestuia, din Europa. Tânărul John Quincy Adams s-a întors la Boston în 1801 și și-a redeschis cabinetul de avocatură. În anul următor a fost ales în Senatul statului Massachusetts. Iar în 1803 legislativul statului l-a ales pentru a face parte din Senatul SUA.

Deși Adams, la fel ca tatăl său, era cunoscut ca membru al Partidului Federalist, odată ajuns la Washington a votat împotriva liniei Partidului în mai multe chestiuni. Inclusiv în ceea ce privește nefericitul Embargo Act din 1807 al lui Jefferson. Această hotărâre a dăunat grav ulterior intereselor comercianților din New England. În curând s-a îndepărtat de federaliști și a ajuns să deteste politica de partid. Adams și-a dat demisia din Senat în iunie 1808 și s-a întors la Harvard, unde fusese numit profesor.

Tatăl nu l-a lăsat de-o parte

În 1809, președintele James Madison l-a rechemat pe Adams în serviciul diplomatic. Căci a fost numit ambasador la curtea rusă a țarului Alexandru I. În timp ce se afla la Sankt Petersburg, Adams a observat invazia lui Napoleon în Rusia și, mai târziu, retragerea armatei franceze după acest mare conflict.

Între timp, izbucnise războiul dintre Statele Unite și Marea Britanie. Iar în 1814 Madison l-a chemat pe James Quincy Adams în Belgia pentru a negocia Tratatul de la Gand, care a pus capăt Războiului din 1812. John Quincy Adams a început apoi să servească, la fel ca tatăl său înaintea lui, ca reprezentant al SUA în Marea Britanie. Iar fiul său, Charles Francis Adams, avea să ocupe aceeași funcție în timpul Războiului Civil American.

John Quincy Adams: De la diplomat la președinte

În 1817, președintele James Monroe l-a numit pe John Quincy Adams în funcția de secretar de stat. S-a luat această decizie ca parte a eforturilor sale de a construi un cabinet echilibrat din punct de vedere secțional, un loc unde ideile sunt împărțite și ascultate. Adams a obținut multe realizări diplomatice în acest post, inclusiv negocierea ocupării comune a Oregonului cu Anglia și achiziționarea Floridei de la Spania.

De asemenea, a fost arhitectul principal al ceea ce a devenit cunoscut sub numele de Doctrina Monroe din anul 1823. Această Doctrină urmărea să prevină noi intervenții europene sau colonizări în America Latină prin afirmarea protecției SUA asupra întregii emisfere vestice. În 1824, Adams a intrat într-o cursă în cinci pentru președinție cu alți doi membri ai cabinetului lui Monroe, secretarul de război John C. Calhoun și secretarul Trezoreriei William H. Crawford, alături de Henry Clay, pe atunci președinte al Camerei, și de eroul militar general Andrew Jackson.

Un bun negociator

John Quincy Adams a câștigat în negocieri statele din New England, cea mai mare parte din New York și câteva districte din alte părți. Chiar și așa, nu s-a ridicat la reușitele lui Jackson care a reușit să obțină Pennsylvania, Carolina și cea mai mare parte a vestului. Niciun candidat nu a primit majoritatea voturilor electorale, iar alegerile au fost decise de Camera Reprezentanților.

Președintele Camerei, Hanry Clay, și-a arătat sprijinul față de Adams, care a câștigat președinția și, ulterior, l-a numit pe Clay secretar de stat. Susținătorii lui Jackson și-au arătat indignarea împotriva acestei „înțelegeri corupte”, iar Jackson însuși a demisionat din Senat; el avea să candideze din nou la președinție (cu succes) în 1828.

John Quincy Adams, al șaselea dintre președinții Statelor Unite ale Americii

În calitate de președinte, Adams s-a confruntat cu o ostilitate constantă din partea susținătorilor lui Jackson din Congres. Ceea ce poate explica numărul relativ mic de realizări substanțiale pe care le-a avut în timpul mandatului la Casa Albă. A propus un program național mai progresist.

A văzut favorabilă inclusiv finanțarea federală a unui sistem de drumuri și canale interstatal. A susținut și crearea unei universități naționale. Criticii, în special susținătorii lui Jackson, au susținut că astfel de progrese depășeau autoritatea federală conform Constituției.

Canalul Erie a fost finalizat în timpul mandatului lui John Quincy Adams. Iar acest mare proiect lega Marile Lacuri de coasta de Est și permițea un flux de produse precum cereale, whisky și produse agricole către piețele din Est. Adams a încercat, de asemenea, să le ofere nativilor americani teritorii în vest. Dar, la fel ca multe dintre inițiativele sale, acest lucru nu a reușit să găsească sprijin în Congres.

Ultimii ani marca Adams

Candidat la realegerea din 1828, Adams a fost afectat, printre altele, de acuzațiile de corupție și de criticile la adresa programului său intern. Care nu era foarte nepopular în rândul celor din Congres. Astfel, a ajuns să piardă în fața lui Jackson, fostul adversar politic. Acesta din urmă a obținut majoritatea voturilor din Sud și Vest. John Quincy Adams a devenit doar al doilea președinte din istoria Statelor Unite care nu reușește să obțină un al doilea mandat. Primul era chiar propriul său tată, în 1800.

John Quincy Adams s-a retras pentru scurt timp în viața privată în Massachusetts. Dar a câștigat alegerile pentru Camera Reprezentanților în 1830, căci nu a putut sta prea departe de politică. A fost un membru de frunte al Congresului pentru tot restul vieții, câștigându-și porecla „Bătrânul elocvent” pentru sprijinul său față de libertatea de exprimare și educația universală.

Și, mai ales, s-a remarcat pentru argumentele sale puternice împotriva sclaviei, „instituția particulară” care avea să sfâșie națiunea doar câteva decenii mai târziu. După ce a suferit două atacuri cerebrale, John Quincy Adams a murit la 23 februarie 1848, la vârsta de 80 de ani.

Infofinanciar vă oferă poveștile și predecesorilor acestuia la poziția de președinte al Statelor Unite ale Americii:

  1. George Washington, un strateg militar excepțional, pregătit să conducă o întreagă țară: presedintii-statelor-unite-ale-americii-george-washington-un-strateg-militar-exceptional-pregatit-sa-conduca-o-intreaga-tara 
  2. John Adams, negociatorul desăvârșit din spatele independenței: https://www.infofinanciar.ro/presedintii-statelor-unite-ale-americii-john-adams-negociatorul-desavarsit-din-spatele-independentei.html 
  3. Thomas Jefferson, un susținător al egalității care nu credea în egalitate: https://www.infofinanciar.ro/presedintii-statelor-unite-ale-americii-thomas-jefferson-un-sustinator-al-egalitatii-care-nu-credea-in-egalitate.html
  4. Președinții Statelor Unite: James Madison a avut „propriul său război” pentru care a fost lăudat: https://www.infofinanciar.ro/presedintii-state-unite-james-madison-razboi-laudat.html
  5. James Monroe, cel care a dublat teritoriul țării înainte chiar să ajungă la Casa Albă: https://www.infofinanciar.ro/presedintii-statelor-unite-james-monroe-dublat-teritoriul-tarii.html