Annalena Baerbock, ministrul german de Externe, a declarat recent, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Lisabona, că își dorește ca în Consiliul Uniunii Europene să se renunțe la votul în unanimitate. Soluția propusă de Baerbock este luarea deciziilor prin majoritate calificată. „Votul cu majoritate calificată poate duce la rezultate mai echitabile pentru noi toți“, a afirmat minstrul german, argumentând că „ Trebuie să fim capabili să acționăm eficient și rapid“. Baerbock a mai spus că sistemul este într-atât de limitativ, încât uneori statele membre „ nu pot cădea de acord asupra aceleiași formulări“ nici măcare atunci când este vorba de un comunicat de presă.
Cum votează în prezent Consiliul UE?
În funcție de problematica dezbătută, Consiliul UE decide prin:
– majoritate simplă, ceea ce înseamnă vot favorabil din partea a 14 state membre;
– majoritate calificată – vot favorabil din partea a 55% dintre statele membre (în practică, aceasta înseamnă 15 din 27), reprezentând cel puțin 65% din populația UE;
– vot unanim – toate voturile statelor membre sunt favorabile.
Consiliul poate vota doar dacă majoritatea membrilor săi sunt prezenți.
Majoritatea calificată – procedură este cunoscută și sub denumirea de regula „majorității duble“ – se utilizează cu precădere atunci când Consiliul votează cu privire la o propunere a Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate.
Și România susține adoptarea majorității calificate
Presiunile pentru schimbarea sistemului de vot al Consiliului UE au devenit tot mai mari după recenta blocare a aderării României și Bulgariei la Schengen, dar și ca urmare a presiunilor exercitate de țări precum Polonia și Ungaria.
„Este o discuție care se poartă de mai multă vreme în cadrul UE, pentru că într-adevăr s-a constatat că în anumit situații, critice uneori, unde era nevoie de o decizie a UE într-un anumit format, a existat un blocaj, din cauza unanimității. A existat această discuție și s-a purtat o dezbatere inclusiv la Conferința privind Viitorul Europei. În urma acestei consultări populare europene, unul dintre elementele de follow-up pe care se va discuta va fi: dacă este nevoie de o modificare a tratatelor și inclusiv în ceea ce privește majoritatea calificată“, a declarat la finalul anului trecut ministrul de Externe Bogdan Aurescu.
Oficialul român a subliniat că speră ca, până când se vor modifica tratatele UE, România să intre în spațiul Schengen prin obținerea unei unanimități în Consiliu. „ În momentul de față este nevoie ca la nivelul UE să ne concentrăm pe acele priorități care sunt acum pe agenda cetățenilor (…) Nu excludem însă modificarea tratatelor și nici ca în viitor să susținem o majoritate calificată în anumite domenii, pentru că putem să vedem care este track recordul luării deciziilor în acele domenii, trebuie să vedem unde sunt domeniile care contează unanimitatea sau majoritatea calificată“, a mai precizat Aurescu.