Infofinanciar > Lumea la zi > Presiunile cresc în Israel. Cel mai mare sindicat cere o grevă generală pentru a aduce înapoi ostaticii din Gaza
Lumea la zi

Presiunile cresc în Israel. Cel mai mare sindicat cere o grevă generală pentru a aduce înapoi ostaticii din Gaza

Israelul va lansa un asalt terestru asupra orașului Rafah Sursa foto: dreamstime.com
Sursa foto: arhiva companiei

Liderul celui mai mare sindicat din Israel a cerut luni, 2 septembrie, o grevă generală pentru a face presiuni asupra guvernului premierului Benjamin Netanyahu să aducă înapoi ostaticii israelieni încă deținuți de Hamas în Gaza. În timp ce mii de protestatari au ieșit în stradă.

Apelul la grevă generală de o zi lansat de Arnon Bar-David, al cărui sindicat Histadrut reprezintă sute de mii de lucrători, a fost susținut de principalii producători și antreprenori din sectorul de înaltă tehnologie din Israel.

Furie publică

Alianța unora dintre cele mai puternice voci din economia Israelului a reflectat amploarea furiei publice față de moartea, anunțată duminică, a șase ostatici dintre cele aproximativ 250 de persoane capturate de militanții Hamas pe 7 octombrie anul trecut.

„Trebuie să ajungem la un acord (privind returnarea ostaticilor supraviețuitori). Un acord este mai important decât orice altceva”, a declarat Bar-David într-o conferință de presă. „Primim saci mortuari în loc de un acord”.

În încercarea de a bloca acțiunea, ministrul israelian al finanțelor, Bezalel Smotrich, i-a scris procurorului general, Gali Baharav-Miara, solicitându-i să înainteze o cerere urgentă către Tribunalul Muncii din Israel pentru a obține o interdicție împotriva grevei.

Greva dăunează economiei

Smotrich a argumentat că o grevă ar dăuna economiei. Și că nu are niciun temei juridic. Asta deoarece scopul său principal este de a influența deciziile politice semnificative ale guvernului cu privire la chestiuni legate de securitatea statului.

„Aceste probleme … nu fac obiectul unei greve a organizațiilor sindicale. Și nu există nicio legătură între acestea și relațiile de muncă din Israel”, a transmis el în scrisoarea sa către Baharav-Miara.

Israelul a declarat anterior că a recuperat cele șase cadavre dintr-un tunel din sudul Gazei. Acolo unde au fost uciși cu puțin timp înainte ca trupele israeliene să ajungă la ei.

Aeroportul Ben Gurion, principalul nod de transport aerian al Israelului, va fi închis luni de la ora 8 a.m., a spus el. Serviciile municipale din centrul economic al Israelului, Tel-Aviv, vor fi, de asemenea, închise pentru o parte din ziua de luni.

Producătorii susțin greva

Asociația producătorilor din Israel a declarat că susține greva. Și a acuzat guvernul că nu și-a îndeplinit „datoria morală” de a-i aduce pe ostatici înapoi în viață.

„Fără întoarcerea ostaticilor, nu vom putea pune capăt războiului. Nu ne vom putea reabilita ca societate și nu vom putea începe să reabilităm economia israeliană”, a declarat președintele asociației, Ron Tomer. Liderul opoziției israeliene și fostul prim-ministru Yair Lapid și-a exprimat anterior sprijinul pentru grevă.

Drumuri blocate în Israel

Mii de protestatari au blocat drumurile duminică în Ierusalim și Tel Aviv. Și au protestat în fața reședinței lui Netanyahu. Forumul familiilor ostaticilor, care reprezintă familiile unora dintre cei deținuți în Gaza, a declarat că moartea celor șase a fost rezultatul direct al eșecului lui Netanyahu de a obține un acord pentru a opri luptele și a-i aduce pe cei dragi acasă.

„Toți au fost uciși în ultimele zile. După ce au supraviețuit aproape 11 luni de abuzuri, tortură și înfometare în captivitatea Hamas”, a afirmat grupul într-o declarație.

Ostatici în Gaza

Aproximativ 101 ostatici sunt încă reținuți în Gaza. Deși Israelul crede că o treime nu mai sunt în viață. Netanyahu și multe persoane de linie dură din guvernul său, precum și susținătorii acestora, se opun în continuare oricărui acord privind ostaticii care ar elibera militanți din închisorile israeliene și ar contribui la menținerea Hamas la putere. Imaginile aeriene au arătat principala autostradă din Tel Aviv blocată de protestatari care țineau steaguri cu fotografii ale ostaticilor uciși.

Shiri Elbag, a cărei fiică Liri este deținută de militanți în Gaza, a declarat pentru canalul 12 din Israel că a fost mișcată să vadă protestatarii. Dar întristată că a fost nevoie de acest eveniment pentru a scoate masele în stradă.

„Este adevărat că (șeful Hamas, Yahya) Sinwar este ucigașul, tatăl tuturor ucigașilor. Dar în cele din urmă Liri și cu mine suntem cetățeni ai Israelului. Și fac apel la Benjamin Netanyahu. Este responsabilitatea și datoria lui să le aducă acasă”, a declarat Elbag, informează reuters.com