Premierul Marcel Ciolacu a declarat că prețurile la gaze și electricitate au scăzut. Marcel Ciolacu a făcut declarații cu privire la prețurile facturilor joi, în ședința de Guvern.
La finalul lunii martie, s-au aplicat noile modificări la mecanismul de plafonare a prețurilor la energie și gaze. Acest lucru este îmbucurător conform spuselor premierului Marcel Ciolacu.
”Prețurile facturilor la gaze naturale au scăzut în luna aprilie cu 25%, iar cele la electricitate cu 15% față de prețurile maximale plafonate. Asta arată că intervenția Guvernului a fost corectă și legitimă, adică în favoarea românilor”, a declarat premierul, conform Realitatea.NET