Infofinanciar > Info > Prețul benzinei și motorinei ținut în frâu de guvern până la finalul anului. Măsura compensării cu 50 de bani se prelungește
Info

Prețul benzinei și motorinei ținut în frâu de guvern până la finalul anului. Măsura compensării cu 50 de bani se prelungește

Prețul benzinei și motorinei ținut în frâu de guvern până la finalul anului. Măsura compensării cu 50 de bani se prelungește
Sursă foto unsplash.com

Măsura prin care se compensează prețul carburanților cu 50 de bani, care expira la sfârșitul acestei luni, va fi prelungită până la sfârșitul acestui an, a precizat Guvernul în ședința pe care a organizat-o luni seară. Astfel, această plafonare, adoptată inițial la sfârșitul lunii iunie, va fi extinsă cu încă 3 luni pe perioada sezonului rece. Potrivit oficialilor, măsura va fi aplicată atât pentru benzină, cât și pentru motorină. Decizia va crea o „gaură” în buget de 175 de milioane de lei pe lună.

Mai multe guri din sfera politică susțineau, înainte ca anunțul să fie oficializat de Guvern, că această plafonare se va aplica doar motorinei, asta deoarece benzina are deja la pompă un preț scăzut. Totodată, ministrul Energiei, Virgil Popescu, a precizat că prețul motorinei nu va depăși în săptămânile următoare pragul de 9 lei/litru, scrie News.ro.

În ceea ce privește benzina standard, aceasta a coborât luni sub pragul de 7 lei/ litru în toate stațiile din București. Această scădere este datorată marilor firme din industria carburanților (MOL, Lukoil și Rompetrol), care au decis să scadă prețul unui litru de benzină cu 15 bani. Potrivit prețurilor analizate de Profit.ro, cel mai ieftin litru de benzină, poate fi cumpărat într-o staţie Petrom şi 3 staţii Lukoil, situate în zona Bucureştii Noi/Chitila cu 6,83 lei/l.

Executivul a sărit în ajutorul șoferilor încă din luna iunie

Guvernul a decis să aprobe plafonarea prețurilor la combustibili încă din luna iunie, pentru a-i ajuta pe șoferi să facă față creșterilor majore „la pompă” înregistrate de carburanți. Aceste creșteri sunt cauzate, în principal, de criza energetică apărută pe fondul declanșării războiului de către Federația Rusă în Ucraina.

„Astăzi s-a aprobat reducerea cu 50 de bani: 25 de bani vor fi suportați de la bugetul de stat printr-un mecanism pe care îl va explica Ministerul de Finanțe, iar 25 de bani va fi o reducere comercială pe care voluntar o vor aplica lanțurile de benzinării. Ordonanța intră în vigoare în această noapte. Mă aștept ca în perioada următoare să vedem companii care aplică ordonanța”, a anunțat la acea vreme ministrul Energiei Virgil Popescu.

Totodată, secretarul de stat din ministerul de Finanțe, Mihai Diaconu a declarat la finele lunii iunie că impactul adus bugetului de măsura „celor 50 de bani” va fi între 800 de milioane de lei și 1,6 milioane de lei.

„Nu ne așteptăm la o creștere a deficitului din cauza Ordonanței. Dacă crește prețul, scade consumul, care ar duce la încasări mai mici pe partea de acciză. Credem că sumele se vor compensa, va ajuta economia”, a precizat atunci Diaconu.