Infofinanciar > Lumea la zi > Prețul gazelor naturale, din nou la nivelul din martie. Care sunt cauzele și când se vor resimți scumpirile în facturi
Lumea la zi

Prețul gazelor naturale, din nou la nivelul din martie. Care sunt cauzele și când se vor resimți scumpirile în facturi

Prețul gazelor naturale, din nou la nivelul din martie. Care sunt cauzele și când se vor resimți scumpirile în facturi
Sursa foto - stirilekanald.ro

Războiul dintre Rusia și Ucraina a generat multe pierderi de vieți omenești, pierderi teritoriale pentru Ucraina și diverse declarații și motivări ale acțiunilor pe care armata de la Moscova le face pe teritoriul țării vecine. De asemenea, acest conflict a convins mai multe state că este nevoie de mai multe măsuri contra Rusiei, în special măsuri de embargo asupra gazelor și petrolului care provin din țara condusă de Vladimir Putin. Astfel, dacă se ia în calcul conflictul armat de pe teritoriul Ucrainei și sancțiunile contra Moscovei, situația din punct de vedere economic nu este deloc una fericită, mai mult, este posibil să fie chiar și mai rău.

Potrivit Antena 3, președintele Asociației România Inteligentă, pe numele lui Dumitru Chisăliță, a declarat, printre altele, următorul lucru: „Cu siguranță că nu se va găsi o soluționare a conflictului pe care îl avem în momentul de față, iar vremurile care ne așteaptă nu vor fi vremuri cu prețuri mai mici la gaze naturale și la alte produse. Din păcate va trebui să ne gândim chiar la alte situații chiar mai rele decât prețurile mari.”. Acesta mai precizează și faptul că, în ultimele zile, la nivelul bursei internaționale, creșterea a fost una imensă, de 50%, iar acest lucru se va vedea la nivelul prețurilor din fiecare contract din Europa. Totuși, Dumitru Chisăliță spune mai menționează și că, în țara noastră, prețul este plafonat la momentul de față.

Moscova pe contraatac

Moscova, potrivit publicației Adevărul, lovește puternic statele europene. Rusia a făcut promisiunea că discuțiile legate de creșterea vânzării de gaze către China vor deveni mai rapide, iar drept răspuns la embargoul petrolier, țările din Europa o să plătească un preț enorm.

Creșterea bruscă a prețurilor la gaze a survenit după ce Gazprom a decis să „taie” livrările de gaze către grupul din Austria, OMV, conform celor de la Antena 3, care au citat din publicația Le Monde. De asemenea, tot prin intermediul aceleiași surse, clienții companiei de gaze au livrările „asigurate” în această perioadă.

Previziuni sumbre

Tot potrivit celor de la Antena 3, costul de astăzi al gazului a ajuns din nou să fie de 124 de euro pe MWh, exact la același nivel la care a fost și în luna martie. De la acel moment din prima lună de primăvară și până acum, prețul gazelor chiar urmase un drum de scădere.

Conform sursei menționate imediat anterior, mai mulți oficial din energie, atât foști cât și actuali, au spus că este posibil ca omenirea să ajungă să trăiască o criză care poate să fie în competiție cu cea care a durat din anii 1970 până la începutul anilor 1980. Acest lucru poate să se întâmple din cauza a doi factori: conflictul dintre Rusia și Ucraina și faptul că nu s-au făcut investiții importante în acest domeniu.