Infofinanciar > Lumea la zi > Prețul petrolului se confruntă cu o nouă creștere. Ce rol are Arabia Saudită în reducerea producției OPEC+
Lumea la zi

Prețul petrolului se confruntă cu o nouă creștere. Ce rol are Arabia Saudită în reducerea producției OPEC+

Fabrică de petrol, Foto: Economedia
Foto: Economedia

În urma susținerii reducerii producției OPEC+ a Arabiei Saudite, petrolul  a ajuns să coste cu trei dolari pe baril mai mult. Ministrul saudit a precizat faptul că piețele pe hârtie și cele fizice ale petrolului au devenit nule.

Ministrul Energiei din Arabia Saudită a declarat luni că au fost hotărâte noi mijloace pentru a depăși problemele cu care OPEC+ se confruntă la momentul actual. Una dintre soluții este chiar reducerea producției.  Prețul țițeiului U.S. West Texas Intermediate a avut o creștere în valoare de 2,96 de dolari (3,3%) de la prețul pe care acesta l-a avut inițial, ajungând la 93,32 de dolari. La nivel global, cotația țițelului Brent a ajuns la 99,40 de dolari pe baril, cu 3% mai mult față de cât era înainte de creștere.

,,O mare parte din impulsul din spatele creşterii de astăzi este determinat de comentariile din Arabia Saudită care fac aluzie la o posibilă reducere a producţiei în încercarea de a stabiliza piaţă. Desigur, din perspectiva saudiţilor, preţurile stabile sunt egale cu preţuri ridicate, iar instabilitatea este egală cu preţuri scăzute”, a declarat Jim Ritterbusch, de la firma de consultanţă pentru tranzacţionarea petrolului Ritterbusch and Associates.

Creșterea prețului petrolului

Anul 2022 a adus o creștere majoră a prețului petrolului, apropiindu-se de suma de 147 de dolari. Aceasta este considerată maxima atinsă din luna martie. Posibila recesiune globală, inflația și cererea mai slabă au creat îngrijorări în rândul oamenilor, lucru ce a afectat prețurile petrolului. Potrivit unor rapoarte realizate în SUA este de așteptat ca în următoarea perioadă stocurile de țiței să sufere o scădere în valoare de 1,5 milioane de barili.

Scumpirile din cazul energiei electrice

Conform adevărul.ro, energia electrică din România a ajuns să valoreze în cursul zilei de marți peste 3.000 de lei/MWh, prețul energiei  din țara noastră fiind al doilea ca mărime din Europa pentru această zi. Primul loc este ocupat de Ungaria.

Prețul mediu la care a ajuns să fie stabilită energia electrică în ceea ce privește livrarea pentru ziua următoare este de 3083 de lei/MWh, cu 75 de lei peste 3.008, cel actual. Prin urmare, în ziua de miercuri, în intervalul orar 19:00-20:00, prețul va fi de 4.152,5 lei/MWh cu aproximativ 0,27 de lei/MWh mai mult față de ziua de ziua precedentă, unde valoarea maximă a acestuia a fost de 3.879 de lei/MWh.