Infofinanciar > Info > Prețuri colosale pe litoralul românesc! Ce sume scot oamenii din buzunar pentru o clătită
Info

Prețuri colosale pe litoralul românesc! Ce sume scot oamenii din buzunar pentru o clătită

Prețuri colosale pe litoralul românesc! Ce sume scot oamenii din buzunar pentru o clătită
Sursa foto Romania TV

Prețurile pe plajele românești au luat-o razna. Pe o plajă din stațiunea Mamaia, prețul unei singure clătite a atins cote maxime. Cei care se ocupă cu vânzarea acestor produse ajung să strângă mici averi.

De la data de 1 iulie 2023, s-au înregistrat creșteri considerabile de prețuri pe plajele românești de la Marea Neagră, cu până la 20% mai mult, iar acestea vor continua să se mențină până la data de 15 august.

Stațiunile nu sunt goale

Chit că există prețuri ridicate, oamenii nu ezită să-și organizeze vacanțele în stațiunile românești, situație care este convenabilă pentru comercianții din această zonă, deoarece pot crește prețurile. Acest lucru se întâmplă și în stațiunea Mamaia, unde prețul pentru o singură clătită a crescut la 24 de lei. Prețul acesteia poate varia totuși între 20 și 24 de lei, lucru care depinde de ceea ce alege clientul să conțină aceasta.

Și un știulete de porumb a ajuns să coste 10 lei, dacă este achiziționat de la cei care îi vând pe plajă, informează antena3.ro

Tradiția mersului la mare

Pentru mulți români a devenit o tradiție să meargă în fiecare an la mare, însă prețurile actuale îi impresionează pe turiști.

Acesta este și cazul unui om care a decis șă își petreacă o zi pe litoralul românesc. Acesta petrecuse câteva zile în Bulgaria, iar pe drumul de întoarcere a decis să ofere o șansă și stațiunilor din România. Totuși, când a ajuns aici, a fost șocat de faptul că într-un restaurant a fost taxat pentru o felie de lămâie. Acesta, în urma acestei întâmplări, dar nu numai, și din cauza prețurilor altor produse, a decis să facă publice detaliile pe o rețea de socializare.

„Se întreabă lumea de ce litoralul românesc este gol sau de ce pleacă lumea în alte țări în sezonul estival. Haideți să vă arăt ce am pățit în Costinești.

Venind din Bulgaria, am zis să mă opresc un pic și pe la noi, pe litoralul românesc, să văd despre ce e vorba. Am ajuns la un restaurant și am zis să mâncăm și să bem ceva, o apă, un suc, un mic. Uitați și voi prețuri. O apă plată 12, 5 lei, hai să zic că era la 0,7 L. Cartofi prăjiți, 16 lei, porția mică. Dar uitați aici ce n-am putut să înțeleg, felie lămâie, 3×1,5. Un leu cincizeci, o jumătate de felie de lămâie.

Mici, 8 lei bucata, enorm, pentru că erau niște mici mai mult decât mici. Ei aici spun mici mari. O salată asortată de vară 15 lei. Un șnițel de pui 28 de lei. Un sos de usturoi, 8 lei Total 257 de lei, adică e exorbitant. De aia pleacă lumea, să ceri tu 1 leu cincizeci pe jumătate de felie de lămâie? Rușine, România”, este textul pe care l-a scris turistul nemulțumit.

Acest caz nu este singular, deoarece tot mai mulți turiști care sunt nevoiți să achiziționeze produse la suprapreț și care trec prin experiențe neplăcute își exprimă nemulțumirile în mod public, cu ajutorul rețelelor sociale. Acest fenomen, de a face publice nemulțumirile, a luat amploare, deoarece oamenii țin cont de părerile pe care le găsesc pe platformele sociale, informează playtech.ro