Ne-am confruntat la nivelul Europei cu o criză energetică ce a dus la creșterea prețurilor și la facturi uriașe care au fost resimțite direct de buzunarele consumatorilor. Pentru români, aceste sume de plată din cadrul facturilor la energie sunt uriașe și nu pot fi suportate de toată lumea, mai ales în cazul celor care au venituri foarte mici sau fac parte din anumite grupuri vulnerabile. Pentru a combate aceste costuri și cu scopul de a veni în ajutorul cetățenilor, a fost aplicată o măsură care avea rolul de a plafona facturile la energie.
Ministrul Energiei a venit cu o veste nefavorabilă pentru majoritatea românilor. Sebastian Burduja a declarat că această măsură de plafonare a facturilor la energie ar putea rămâne în vigoare doar pentru anumite categorii de persoane.
Facturi mai mari din iarnă
Politica de plafonare a facturilor ar putea fi în continuare în vigoare, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja, dar numai pentru consumatorii mai vulnerabili și pentru persoanele care nu vor putea să-și plătească facturile fără ajutor guvernamental. Statul le oferea oamenilor celebrele carduri de energie, care putea fi folosite pentru decontarea costului facturilor primite. De asemenea, și acest beneficiu va fi aplicat doar anumitor persoane, care fac parte din grupuri defavorizate. Astfel, până în 2025, românii pot beneficia în continuare de politica de compensare și plafonare a energiei, dar vor fi vizați doar cei mai vulnerabili consumatori cu venituri mici.
Aceste eliminări ale beneficiilor va duce la creșterea prețului de pe facturile de energie pentru români. Cei care nu se află în categoriile menționate vor avea parte de costuri mai mari la iarnă. Această decizie de eliminare a subvențiilor are la bază o recomandare a Comisiei Europene. Reprezentanții europeni au sfătuit statul român să folosească banii economisiți din eliminarea subvențiilor, pentru reducerea deficitului bugetar cu care statul se confruntă. Beneficiarii cardurilor de energie ar trebui să primească următoarea plată de 700 de lei în luna septembrie. Vestea proastă este că, întrucât subvențiile de energie nu vor mai fi acceptate la începutul anului viitor, aceasta ar putea fi ultima tranșă.
Informații eliminării facilităților la energie a fost confirmată de ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloş. Aceste anunțuri vin în contextul în care Uniunea Europeană a decis să nu mai prelungească măsurile de sprijin pentru energie. Prețul energiei electrice la nivel european a avut parte de o scădere considerabilă. Acest lucru are la nivel de cauză pătrunderea în rețea a energiei produsă de parcurile solare. Aceasta este o chestiune care se accentuează pe măsură ce Europa se grăbește să construiască mai multe parcuri solare și să își reducă dependența de combustibilii fosili.
Eliminarea plafoanelor la energie
Conform unor experți, eliminarea acestei plafonări este un lucru destul de bun deoarece eliberează piața, care se poate regla singură și oferă competitivitate. „Eu cred că eliminarea plafoanelor este cea mai bună soluţie. Să revenim la o piaţă liberă, în care companiile să concureze între ele pe poziţii economice normale, în a oferi clienţilor cel mai bun preţ din piaţă. În momentul de faţă, toate companiile, cu excepția Hidroelectrica, s-au dus cu preţurile până la maximul stabilit de autorităţi. Bineînţeles, pentru a face bani.” a explicat Adrian Negrescu, consultant economic, conform Romania TV .