Românii sunt deja cu gândul la vacanță. Ne aflăm în sezonul rece, totuși oamenii încep să își programeze concediile pentru vară. Multe persoane aleg să plece în vacanțe în afara țării. Printre cele mai frecventate destinații se află Bulgaria și Grecia. Cetățenii aleg pachetele de concediu de pe litoralul bulgar pentru costurile reduse și ofertele bune ale hotelierilor.
Dar, se pare că în 2024, Bulgaria nu va mai fi o destinație accesibilă la nivel de preț. Potrivit datelor, hotelierii anunță creștere de prețuri pentru vacanțe. De pe acum, costurile pentru cazări sunt destul de mari. Iar tarifele urmează să fie majorate și mai mult.
Prețuri mai mari pentru vacanțele în Bulgaria
Din perioada sărbătorilor de iarnă, prețurile pentru cazările de pe litoralul bulgăresc au crescut exponențial. 2023 a adus o scumpire foarte mare a tarifelor turistice. Dar, potrivit estimărilor, prețurile urmează să crească și mai mult în 2024. Turiștii fac haz de necaz. Iar prețurile mari din Bulgaria au dat naștere unei noi glume pe internet: „Nu-mi permit să merg la Velingrad, mă duc în Maldive”.
Glumă sau nu, românii vor avea de scos mai mulți bani din buzunar pentru a-și petrece concediul în Bulgaria. Mai ales în hotelurile care oferă cele mai bune condiții. Așa că, este posibil ca preferințele românilor din punct de vedere turistic să se schimbe în acest an.
Majorări de 20%
Potrivit unui nou studiu, 60% dintre hoteluri vor implementa creșteri de prețuri de până la 10%. Vestea proastă este că până la 16% dintre hotelierii bulgari intenționează să majoreze cu 10% până la 20%. Doar 20% dintre cei intervievați au declarat că vor menține prețurile așa cum sunt. Un procent foarte mic de hotelieri intenționează să ofere cazare la prețuri mai mici.
Asociația Bulgară a Profesioniștilor în Management Hotelier a adunat toate aceste statistici în cadrul unui sondaj. Ce a fost realizat în rândul proprietarilor și managerilor de hoteluri. Astfel, s-a evidențiat faptul că valul de majorări a prețurilor a lovit și turismul. În plus, două treimi dintre cei chestionați intenționează să își crească veniturile față de anul precedent cu până la 20%.
Inflația și costurile forței de muncă
Hotelierii folosesc argumente bine cunoscute pentru creșterea constantă a prețurilor, cum ar fi lipsa forței de muncă, inflația generală și creșterea costurilor cu forța de muncă. Potrivit a 38% dintre respondenți, o problemă semnificativă este lipsa de angajați. Această problemă a angajărilor la nivelul HoReCa este prezentă și în România. Mulți patroni s-au plâns că deși oferă salarii mari, nu au pe cine să angajeze. Aceste locuri de muncă fiind sezoniere.
De asemenea, unul din patru hotelieri deplâng circumstanțele schimbătoare și incapacitatea lor de a face planuri pe termen lung. În timp ce 17% consideră că majorarea costului bunurilor de consum și al serviciilor reprezintă un obstacol semnificativ. Potrivit a 13% dintre ei, cea mai mare lovitură este reprezentată de abandonarea piețelor tradiționale de către turiști, conform G4Media .