Infofinanciar > Info > Prețuri care încep și de la peste 9.000 de lei. Cât costă o noapte la munte de revelion
Info

Prețuri care încep și de la peste 9.000 de lei. Cât costă o noapte la munte de revelion

Prețuri care încep și de la peste 9.000 de lei. Cât costă o noapte la munte de revelion
Sursa foto: Arhiva companiei

În Poiana Brașov există mai multe hoteluri unde nu mai sunt disponibile locuri deja pentru revelion.

Perioada este una aglomerată. În unele cazuri, acest pachet de patru nopți într-un hotel costă cât un sejur pe o insulă exotică.

Managerul unei astfel de locații a declarat că tarifele pot începe și de la peste 9.000 de lei pentru două persoane. „Tarifele încep de la 9.800 de lei, 2 persoane, cameră dublă de Revelion. De Crăciun, am ales un tarif de 6.500 de lei, două persoane, cu facilitățile din hotel: avem spa, avem saună uscată, saună umedă”, spune Gabriel Roșca.

Chiar și în acest context, mulți români aleg să plece în străinătate la final de an. Decizia vine mai ales fiindcă prețurile sunt similare cu cele din stațiunile montane din țară. „În proporție de 70% preferă să călătorească în afara țării, precum în Egipt sau în zonele specifice pentru schi, zonele montane, Austria, de exemplu, iar 30% pentru România. Călătoresc, în special, pentru obiceiuri, tradiții și meșteșuguri”, spune Ecaterina Ciobanu, consultant în turism, conform economedia.