Infofinanciar > Lumea la zi > Prețuri record la gaze naturale! „Consumatorii vor fi determinaţi să ofere oricât pe gaze, doar pentru a le avea”
Lumea la zi

Prețuri record la gaze naturale! „Consumatorii vor fi determinaţi să ofere oricât pe gaze, doar pentru a le avea”

Gaze naturale, Sursă foto: Economica.net
sursă foto: orademedias.ro

200 euro/MWh, atât costă astăzi, 2 iulie, gazele naturale. Prețul este unul record, iar specialiștii spun că este în creștere. Acesta a depășit deja prognozele oferite la începutul verii. Preţurile sunt în creştere în întreaga lume, pe baza temperaturilor crescute ce stimulează cererea de combustibil. De asemenea, şi măsurile luate de țările Uniunii Europene de a se diminua pe cât posibil cantitățile de combustibilii ruseşti folosite, fapt ce afectează pieţele globale de energie.

„Avertizam în urma cu o lună că preţul gazelor naturale în iarnă va atinge cele mai mari valori din instoria utilizării gazelor naturale. Consumatorii industriali mari se vor închide singuri, fără să fie raţionalizaţi. Din păcate nu a venit iarna, dar pe fondul creşterii cererii de gaze pentru înmagazinare, preţul a sărit de 200 euro/MWh pe bursa din Olanda”, precizează Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, citat de adevarul.ro.

În Europa, contractele futures pentru gaze naturale olandeze TTF au crescut deja de la sfârșit de iulie cu o valoare de 14%, ajungând la 201,75 euro pe megawat oră, cel mai ridicat nivel din martie și până la momentul respectiv. Iar de atunci, preșurile sunt în creștere continuă.

Când ar trebui să crească prețurile și de ce

Din punct de vedere statistic, în ultimii ani, prețurile la gaze naturale încep în general să evolueze începând cu luna august, în momentul când se încheie contractele de achiziţie pentru gaze rezervate sezonului rece privind anul următor. Specialistul în energie avertizează astfel că industria ar trebui să se pregătească ca preţurile gazelor să crească în perioada următoare şi să atingă valori care nu au mai existat în istoria tranzacţiilor cu gaze.

O iarnă cu temperaturi mici și prețuri ridicate

Pentru iarna 2022/2023, Potrivit acestuia, aşteptările traderilor sunt de creştere a preţurilor, asta după ce, în ultimul an, preţul gazelor naturale tranzacţionate pe bursa din Olanda a crescut de cca 9. Contractele futures pentru gazele naturale din SUA au crescut deja cu peste 11% la sfțrșitul lunii trecute, prețul ajungând la 9,75 dolari pentru un milion de unităţi termice britanice (MMBtu), cel mai ridicat nivel din iulie 2008, scrie ziare.com.

„Problema cea mai importantă a iernii viitoare este existenţa efectivă a gazelor, şi astfel vom asista la situaţii în care unii consumatori/ţări, vor fi determinaţi să ofere oricât pe gaze, doar pentru a le avea. O situaţie care va adduce companii şi tări din Europa în situaţia de a beneficia de unele câştiguri imense in această iarnă prin poiliticile şi programele pe care le vor întreprinde. Din păcate România, chiar dacă este al doilea producător de gaze din UE, nu se va găsi în lista acestor ţări.”, susţine Chisăliţă.