Românii vor plăti mai mult pentru asigurările obligatorii de locuințe. Atunci când se aduce în discuție propria locuință, în principal, românii se tem de cutremure și incendii. Cetățenii trebuie să aibă în vedere faptul că tarifele pentru asigurările pentru locuințe se majorează.
Românilor se este cel mai frică, atunci când se gândesc la propriile locuințe, de cutremure și incendii. Acestea două reprezintă 50% din total. Totuși, mai există și alți factori de risc care îi sperie pe români. 29% reprezintă teama de furtuni și de vijelii, 22% exploziile, 21% inundațiile, 18% furturile și 13% alunecările de teren.
Conștientizarea riscurilor
În general, persoanele care au o vârstă mai mare de 50 de ani sunt cele care conștientizează riscurile cutremurelor. În cazul incendiilor, riscul este mai conștientizat de persoanele care au o vârstă cuprinsă între 18 și 35 de ani, din zona de Sud Dobrogea și București.
În data de 11 noiembrie intră în vigoare noua Lege pentru asigurarea obligatorie a locuințelor. Odată cu aceasta sunt implementate mai multe măsuri cu privire la tarifele practicate, dar și la perioada de asigurare.
Printre măsurile care vor intra în vigoare se regăsește și majorarea primei de asigurare. Mai exact, acesta va crește de la 100 de lei la 130 de lei.
De asemenea, odată cu modificările din Legea nr. 115 din 10 mai 2023 cu privire la asigurarea obligatorie a locuințelor împotriva cutremurelor, alunecărilor de teren și inundațiilor, proprietarii de locuințe vor mai avea o serie de obligații.
Noile modificări
Printre noile modificări se regăsește și faptul că „pentru înregistrarea sau modificarea înregistrării unei locuințe în cartea funciara, proprietarul acesteia este obligat să prezinte un contract de asigurare obligatorie a locuinței”.
Pe lângă asta, tot în aceeași lege se mai menționează și că „înregistrarea sau modificarea înregistrării locuinței în cartea funciară este condiționată de existența unui contract de asigurare obligatorie a locuinței în vigoare la data solicitării”.
Potrivit unor recomandări pe care le-a făcut Cosmin Tudor, directorul de dezvoltare al PAID România, pe lângă asigurarea obligatorie, românii ar trebui să mai încheie și o poliță facultativă. În acest fel locatarii vor fi acoperiți complet, chiar și în caz de incendiu.
O mai bună accesibilitate
Acesta a mai demonstrat și faptul că, din luna noiembrie a acestui an, lună în care se aplică modificările din legislație, se va majora accesibilitatea poliței PAD.
„Ea va putea fi distribuită de personalul instituțiilor statului, din administrația locală, de funcționarii primăriilor. De asemenea, înregistrările în Cartea Funciară nu vor mai fi posibile fără dovada încheierii unei polițe PAD. Practic, orice vânzare-cumpărare, orice moștenire sau orice înscriere de ipotecă nu se va putea face fără polița PAD. Din noiembrie, cei care au luat un credit pentru cumpărarea unei locuințe pot încheia o poliță PAD multianuală, pe perioada contractului de împrumut”, a mai transmis Cosmin Tudor, conform profit.ro