Pe parcursul acestui an, prețul unui ingredient esențial al ciocolatei a crescut în mod surprinzător, atingând noi recorduri.
Este vorba despre o creștere semnificativă a prețului pentru cacao. Din această cauză, analiștii au început să emită noi avertismente despre volatilitatea extremă a pieței.
În acest context, contractele futures pentru ingredientul esențial de pe Bursa din New York au urcat cu până la 1%. Ca urmare, s-a ajuns la o valoare maximă istorică, respectiv 11.938 de dolari tona.
De la începutul lui 2024, prețul a crescut în total cu peste 180%. Situația este cauzată de condițiile meteo nefavorabile și probleme de aprovizionare sesizate în Africa de Vest. Zona este responsabilă cu o furnizare de aproximativ trei sferturi din producția mondială totală de cacao.
Potrivit unui raport emis de către Organizaţia Internaţională de Cacao (ICCO), deficitul global de pe piață în perioada 2023-2024 este cel mai mare înregistrat în ultimele șase decenii, conform news.
Publicat in categoriile: Info
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook, Google News sau LinkedIn
Distribuie știrea: Facebook | Twitter