Infofinanciar > Info > Prețurile locuințelor au crescut în acest an cu aproape 12%
Info

Prețurile locuințelor au crescut în acest an cu aproape 12%

piața imobiliară teren (sursă foto: storia.ro)
foto: Facebook

Prețurile locuințelor au crescut în acest an, în medie, la nivel național, cu aproape 12% față de anul trecut.

Municipiul Brașov a avut o evoluție peste așteptări și se apropie ca preț de Cluj Napoca. Adică unde sunt cele mai scumpe locuințe din toată țara.

După o perioadă mai lungă de incertitudini, 2024 pare a fi, cel puțin până în prezent, un an al revenirii interesului în mod activ pe tranzacții. Aceasta este părerea lui Daniel Crainic, director de marketing și comunicare a portalului imobiliare.ro. Cererea s-a reluat și se materializează prin tranzacții, iar acest lucru se reflectă și în evoluția prețurilor.
Daniel Crainic: ”Un preț mediu de 1.611 euro pe metru pătrat la nivel național. Asistăm astfel o creștere de 11,9% față de aceeași perioadă a anului trecut. Aș spune că în acest an Brașovul a fost orașul mare din România care a înregistrat o evoluție mult peste așteptări. Aici a fost o creștere de 19,5% la nivelul prețului mediu. Sunt valori care propulsează orașul acesta pe locul doi în topul celor mai scumpe orașe din România. Timișoara rămâne cel mai accesibil oraș pe piața imobiliară dintre centrele urbane mari”.

Piața chiriilor nu a mai înregistrat aceleași creșteri de prețuri ca anul trecut. Dar acum ne apropiem de perioada de interes maxim pe acest segment. Respectiv începerea anului universitar. Cei care își vor căuta o locuință cu chirie în luna septembrie vor constata că oferta este foarte mică”.