Achiziționarea unei mașini second-hand este o activitate practicată de foarte mulți români, mai ales în rândul cetățenilor cu venituri reduse care nu-și asumă costurile unui autoturism nou, scos din fabrică. Acum, acesștia primesc o veste proastă, căci ultimele statistici scot în evidență faptul că prețurile acestui tip de vehicule sunt în continuă creștere începând de la prima perioadă a anului trecut și până în prezent.
În ultimii doi ani, indistria auto a întâmpinat foarte multe probleme, iar asta se observă foarte bine și la prețuri, indiferent dacă vorbim despre un model nou-nouț sau unul la mâna a doua. În prezent, un autoturism second-hand se vinde cu 46% mai scump, comparatic cu anul 2020. În acest sens, la finele anului trecut, preţul mediu cu care s-a vândut o maşină a fost de 11.200 de euro, iar cel mai mult s-au scumpit maşinile cu o vechime cuprinsă între 5 şi 10 ani.
Astfel, spre exemplu, în cazul unei mașini second-hand care la începutul anului 2022 costa circa 10.00 de euro, la momentul actual aceasta va costa aproximativ 12.000 de euro. Curentul acesta de majorări de prețuri se regăsește și în cazul autoturismelor noi, iar previziunile pentru perioada următoare nu este una îmbucurătoare.
Cu cât au crescut prețurile
Astfel, în situația în care un român va dori să achiziționeze o mașină nouă de la un reprezentant, acesta va trebui să scoată din buzunat cu cel puțin 20% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut, în cazul aceluiași autoturism. Veștile acestei industrii nu sunt unele deloc bune, căci, de exemplu, cei de la Dacia au anunțat că prețurile vor putea crește chiar și cu 10.000 de euro, asta de pe urma obligației echipării conform normelor Euro 7, scrie antena3.ro.
Târgurile auto și site-urile de specialitate unde se comercializează mașini la mâna a doua sunt deja exemplul perfect de a expune această problematică, căci cifrele privind prețurile au crescut foarte mult în ultimul an. Apelând din nou la cifre, specificăm faptul că anul 2022 a fost perioada în care s-au vândut cele mai puține autoturisme de tip second-hand din ultimii șase ani.
În acest sens, se menționează faptul că cele mai căutate maşini, la nivel de preț, sunt cele cuprinse între 10.000 şi 25.000 de euro. Acestora le urmează apoi modelele cu preţuri între 5 şi 10.000 de euro. Totuși, potrivit datelor, pe ultimul loc sunt cele sub 5.000 de euro. Când vine vorba de mărci, în topul preferințelor sunt Volkswagen, BMW, Mercedes-Benz, Audi și Ford. Aceleași statistici menționează și faptul că, în prezent, există o uşoară aplecare în preferinţele românilor către motoarele pe benzină.
Mașini noi și populare
În ciuda creșterii înregistrate, se pare că românii au preferat anul trecut să achiziționeze mașini noi, în detrimentul celor la mâna a doua. La începutul lunii decembrie 2022 aflam faptul că în primele 11 luni ale anului trecut numărul înmatriculărilor de autoturisme noi din România a fost în creștere cu 6,9% față de aceeași perioadă a anului precedent.