Infofinanciar > Lumea la zi > Prietenia cu Rusia te bagă în penal! Europenii își pot pierde averile dacă susțin Moscova
Lumea la zi

Prietenia cu Rusia te bagă în penal! Europenii își pot pierde averile dacă susțin Moscova

Prietenia cu Rusia te bagă în penal! Europenii își pot pierde averile dacă susțin Moscova
Sursa foto: Agora md

Comisia Europeană a venit cu o idee care ar afecta și statele membre UE dacă vor încălca sancțiunile contra Rusiei. Această decizie ar permite guvernelor UE să le oprească activele companiilor și persoanelor care se sustrag de la respectarea restricțiilor aplicate de Bruxelles asupra Moscovei, conform Reuters și News.ro.

Didier Reynders, comisarul de Justiție a declarat că  la momentul actual, o încălcare a sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană Rusiei este o infracțiune penală în 12 țări membre. Aceasta este fie o infracțiune administrativă, fie una penală.

Penalitățile variază în funcție de blocul comunitar de referință.

Încălcarea sancțiunilor sunt văzute ca infracțiuni

El a continuat spunând că această propunere a Comisiei are ca scop unificarea acestei abordări pentru transformarea încălcării sancțiunilor într-o infracțiune gravă la nivelul tuturor celor 27 de state membre.

„Propunerile de astăzi urmăresc să asigure că activele persoanelor şi entităţilor care încalcă măsurile restrictive pot fi confiscate efectiv în viitor”, a anunţat Comisia într-un comunicat.

Până în prezent sunt blocate aproximativ 10 miliarde de euro în active fizice și peste 20 de miliarde de euro în conturile bancare ale oligarhilor ruși de către Uniunea Europeană.

Înaintea de confiscarea și vânzarea acestor bunuri, rușii au fost condamnați fie pentru încercarea de a evita sancțiunile, fie pentru alte infracțiuni. Activele confiscate ar trebui să aibă legătură doar cu acea infracțiune.

Măsura trebuie să fie aprobată în unanimitate

Noua lege a Uniunii trebuie să fie aprobat în unanimitate de toate guvernele țărilor membre. Aceasta trebuie să obțină o majoritate în Parlamentul European. Legea îi vizează și pe cei care ajută la încălcarea sancțiunilor, precum avocați sau bancheri colaboratori.

S-a propus, de asemenea, facilitarea confiscării activelor infractorilor în UE. Cu scopul de a preveni mutarea activelor, s-a luat în vedere impunerea unui ordin imediat de înghețare, înainte de decizia unei hotărâri judecătorești care să confirm acest lucru.

Comisia estimează veniturile anuale ale grupărilor infracţionale din UE la 139 de miliarde de euro. Din această valoare, doar 2% este înghețată de către autorități.

Multe state membre UE nu dispun de cadre juridice suficient de solide pentru a facilita confiscarea activelor provenite din săvârşirea de infracţiuni. Această situaţie facilitează posibilitatea infractorilor de a-şi ascunde resursele şi de a beneficia de pe urma activităţilor ilegale.