Infofinanciar > Info > Prima de Paște, mult așteptată de români! Ce sume vor primi angajații cu ocazia acestei sărbători
Info

Prima de Paște, mult așteptată de români! Ce sume vor primi angajații cu ocazia acestei sărbători

bani paște a1.ro
Sursă foto: a1.ro

Sărbătorile pascale se apropie, iar această perioadă este plină de pregătiri pentru acest eveniment. În aceste săptămâni, oamenii se pregătesc de mesele îmbelșugate și de tradițiile și obiceiurile care sunt destinate acestei celebrări. Oamenii vor beneficia de zile libere, pe care le vor petrece alături de familie și prieteni.

Dar actuala situație a inflației, pune bețe în roate românilor. Lista de cumpărături va fi mai mică decât de obicei, iar faimoasele preparate de sărbătoare vor fi mai greu de pus pe mese, din cauza prețurilor extrem de crescute la alimente. Însă, Paștele vine cu mai multe beneficii pentru angajați. În afara faptului că aceștia primesc zile libere de la stat pentru a fi alături de familie, unele firme sau companii oferă angajaților lor prime de Paște.

Prime de Paște pentru angajați

Mulți angajați primesc cu ocazia sărbătorilor pascale o primă, care ajută la creșterea veniturilor. Angajatorii oferă an de an aceste prime speciale de sărbătoare cu scopul de a motiva angajații, dar și pentru a eficientiza munca pe care aceștia o întreprind. Anul acesta, minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia (CEO) vor primi o primă de Paște, a cărei valori este greu de ignorat.

Beneficiarii acestei categorii vor avea parte de o primă în valoare de 3.000 de lei brut, adică 1.800 de lei net. Decizia de acordare a acestei prime este aplicabilă pe suportul unui Act Adițional la Contractul Colectiv de Muncă. Până la finalul anului, minerii și energeticienii din Complexul Energetic Oltenia vor mai primi alte prime, sub formă de tichete cadou, pentru ocazii precum Ziua Meseriei sau alte sărbători religioase. În ciuda acestor vești bune, unii sindicaliști sunt de părere că firma nu va avea resursele necesare pentru a onora aceste prime pe care le-a promis. Firma vinde din ce în ce mai puțină energie, acest lucru fiind datorat scăderii procentului de producție, care poate aduce Complexul Energetic Oltenia într-un moment de criză.

Conform unui studiu, prima de Paște este așteptată de 45% dintre lucrătorii români, în scădere cu 10% față de anul trecut. 58% dintre aceștia anticipează că vor primi între 100 și 200 de lei. Începând din acest an, companiile pot acorda sporuri de Paște de până la 300 de lei fără a plăti impozite, conform B1 .

Structura organizațională a Complexului Energetic Oltenia 

Se acordă în continuare prime, dar nu este clar care va fi planul de structurare al companiei, realizat de CEO pentru 2023. Conducerea Complexului Energetic Oltenia are la dispoziție mai multe opțiuni de structură organizatorică. În funcție de cât de repede se reduce capacitatea de producție, politicile de personal ale CEO se vor ajusta și schimba. Se discută dacă se vor prelungi sau nu contractele de muncă care au o durată determinată.

Aceste tipuri de contracte acoperă peste 1 600 de lucrători. Punerea în aplicare a Legii 197 în 2021, care ar determina pensionarea a aproape 3.000 de lucrători actuali din sistem, ar putea duce la o reducere a personalului. Prin această lege, vârsta de pensionare pentru întreprinderile din industria energetică ar fi redusă cu până la 13 ani, conform Gazeta de Sud.