Infofinanciar > Lumea la zi > Imperiul bărbaților se clatină! Prima femeie cu o avere de 100 de miliarde de dolari
Lumea la zi

Imperiul bărbaților se clatină! Prima femeie cu o avere de 100 de miliarde de dolari

Imperiul bărbaților se clatină! Prima femeie cu o avere de 100 de miliarde de dolari
Sursa foto: Arhiva companiei

Moștenitoarea imperiului L’Oreal, Françoise Bettencourt Meyers, este prima femeie cu o avere de peste 100 de miliarde de dolari.

Françoise Bettencourt Meyers ocupă locul 12 în clasamentul celor mai bogați oameni din lume. Moștenitoarea imperiului L’Oreal este doar cu puțin în urma mexicanului Carlos Slim. Și omul de afaceri din Mexic a reușit anul acesta o premieră similară. El a devenit prima persoană din America Latină cu o avere estimată la peste 100 de miliarde de dolari.

Ascensiunea lui Bettencourt Meyers se datorează evoluției înregistrate de acțiunile L’Oreal, care au atins un nivel record. Valoarea acestora a crescut cu 35% în 2023. Moștenitoarea și familia sa dețineau în 2022 peste 34% din acțiunile companiei fondate în 1909 de Eugène Schueller, bunicul matern al lui Françoise. Aceasta a moștenit averea mamei sale și este președinta companiei de tip holding. Grupul L’Oreal este cea mai mare companie de cosmetice din lume, care deține branduri precum Lancom și Maybelline. În 2022, grupul a înregistrat vânzări de peste 42 de miliarde de dolari, conform Digi24.