Primăria Budapestei va acorda cetățenilor săi, în contextul actual dificil, începând cu luna octombrie, subveniții care să ajute la plata utilităților pentru familiile cu copii, pentru cei care sunt pensionați pe caz de boală, cât și alte categorii de oameni care nu fac față și întâmpină greutăți din punct de vedere financiar.
De acest ajutor sunt vizați și pensionarii a căror pensie este mai mică decât pensia medie, prin oferirea unui ajutor anual în valoare de 24.000 de forinți, a precizat primarul general al capitalei maghiare, Gergely Karácsony.
Aceasta subvenție se va aplica printr-o reducere a facturilor de energie electrică, gaze, apă și termoficare
Municipalitatea din Budapesta lansează o schemă de susținere a prețurilor la utilități prin care persoanele cu venituri mici vor fi eligibile pentru 48.000 de forinți (117 euro) pe an, care vor fi deduse din facturile de utilități, a declarat primarul Gergely Karácsony într-un videoclip postat miercuri pe Facebook.
Primarul Budapestei a spus că această subvenție reprezintă una dintre promisiuniile sale electorale
Karácsony a declarat că acest program are ca scop îndeplinirea promisiunii sale electorale de a extinde „modelul de asistență socială” înființat în districtul 14 din Budapesta, pe vremea când era primar, potrivit dailynewshungary.com.
„În principiu, subvențiile sociale ar fi o sarcină guvernamentală, dar acum ei sunt ocupați în altă parte, căutând dușmani în loc de soluții. Prin urmare, este timpul ca noi să acționăm în locul lor”, a declarat el. Schema va fi lansată de la 1 octombrie, a adăugat primarul Budapestei.
Gergely Karácsony este primarul pro-european al Budapestei, care a câștigat în 2019 primăria Budapestei în fața candidatului Fidesz. Acesta s-a retras din cursa pentru a deveni candidatul unic al opoziției unite din Ungaria la alegerile din 2022.
El a fost favorit să devină cadidatul opoziției unite și a fost considerat principalul rival al lui Victor Orban înaintea alegerilor parlamentare din 2022, clasându-se pe locul al doilea în prima rundă a alegerilor preliminare ale opoziției unite, fiind surclasat de Klara Dobrev. El s-a retras și l-a susținut Peter Marki-Zay.
De asemenea, Gergely Karácsony a avut și o intervenție pe marginea altei măsuri, la începutul acestei luni, semnalând nemulțumire și declarând că guvernul modifică reglementările privind extracția lemnului, „în efortul de a pregăti țara pentru încălzirea cu lemne în lipsa gazului”, și a afirmat că această criza energetică ar trebui rezolvată printr-o politică energetică responsabilă, mai degrabă decât prin „tăierea pădurilor”.
Karácsony a declarat că guvernul „a avut ani de zile pentru a realiza” că reducerile reale ale prețurilor la utilități au fost realizate prin izolarea clădirilor și prin utilizarea de case pasive și de resurse energetice durabile. „Dacă ne-ar fi ascultat, nu ar fi fost nevoie să distrugă habitatele multor animale și să șteargă păduri care altfel ar fi putut crește timp de zeci de ani”, a spus el.
El a mai declarat că „cei mai săraci maghiari s-au încălzit întotdeauna cu lemne și, prin urmare, au fost excluși din schema de reducere a prețurilor la utilități. De asemenea, primarul Budapestei a cerut guvernului să ofere un „sprijin substanțial” pentru aceste grupuri. „Și au datoria de a se consulta cu noi, autoritățile locale, înainte de a ne distruge pădurile”, a mai spus Karácsony.