Infofinanciar > Info > Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, este acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese! Ce spun anchetatorii ANI
Info

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan, este acuzat de abuz în serviciu și conflict de interese! Ce spun anchetatorii ANI

Primarul Bucureștiului, Nicușor Dan
Sursă foto: Adevărul

Agenția Națională de Integritate (ANI) îl acuză pe primarul general al Municipiului București, Nicușor Dan, de abuz în serviciu, incompatibilitate și de conflict de interese administrativ. În acest sens, instituția a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

ANI crede că există indicii clare referitoare la săvârșirea de către Nicușor Dan a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul Penal și a infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal.

Însă, Nicușor Dan a respins toate aceste acuzații, susținând că va ataca în instanță raportul întocmit de ANI. De asemenea, primarul Bucureștiului a acuzat instituția de „interpretare eronată a legii”.

De altfel, în privința acuzației de conflict de interese administrative, Dan a precizat că „pe perioada de vacanță a funcției de director al unor instituții din subordinea Primăriei Capitalei, am exercitat față de aceste instituții atribuțiile legale ale primarului (art. 154 alin. 4 Cod Administrativ), fără a ocupa funcția de director în aceste instituții și fără a fi retribuit”.

De asemenea, în ceea ce privește amenda primită din partea Inspectoratului de Stat în Construcții, Nicușor Dan a precizat că aceasta a fost aplicată persoanei juridice Primarul Municipiului București, nu persoanei fizice Nicușor Dan, scrie G4Media.

Acuzațiile celor de la ANI

Însă, de cealaltă parte, ANI este de părere că amenda contravențională venită din partea unei instituții publice și aplicată „persoanei fizice” Nicușor Dan a fost plătită de Primăria Municipiului București.

Totodată, instituția menționează că, în perioada 7 august – 7 septembrie 2021, Nicușor Dan, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al ALPAB, a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de ‪3.000.000 Lei, iar mai apoi a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat.

Astfel, prin acest process, Dan ar fi suplimentat bugetul ALPAB de la ‪11.517.000 Lei la ‪14.517.000 Lei. În acest caz, ANI îl acuză pe primarul Bucureștiului că a încălcat prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.

Ce spune ANI

Agenția Națională de Integritate (ANI)  a emis un comunicat prin care a oferit detalii despre situația primarului Municipiului București, Nicușor Dan.

„Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură administrativă, a sesizat organele de urmărire penală și fiscală sau a sesizat Instituția Prefectului Municipiului București în cazul a 2 persoane prevăzute de Legea nr. 176/2010, după cum urmează:

DAN NICUȘOR DANIEL,

Primar General al Municipiului București

INCOMPATIBILITATE

În perioada exercitării mandatului de primar general, DAN NICUȘOR DANIEL a exercitat și alte funcții de conducere în cadrul a patru instituții sau servicii publice, fără mandat de reprezentare, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003.

CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV

În perioada 07 august – 07 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB), DAN NICUȘOR DANIEL a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de ‪3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat. Prin acest demers, bugetul ALPAB a fost suplimentat de la ‪11.517.000 Lei la ‪14.517.000 Lei. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.

SESIZARE PARCHET – Abuz în serviciu și Folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane

Agenția Națională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către DAN NICUȘOR DANIEL a infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 din Codul Penal și a infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prevăzută de art. 301 din Codul Penal, întrucât:

– amenda contravențională aplicată de către o instituție publică persoanei fizice DAN NICUȘOR DANIEL a fost achitată de Primăria Municipiului București, iar demersurile de contestare la instanța abilitată au fost efectuate de către Direcția Juridic din cadrul Primăriei Municipiului București pentru DAN NICUȘOR DANIEL atât în calitate de persoana fizică, cât și în calitate de primar general, documentul purtând semnătura olografă a acestuia, distinct pentru ambele calități;

– în perioada 07 august – 07 septembrie 2021, prin exercitarea simultană a funcției de primar general și a funcției de director general al ALPAB, a solicitat în calitate de director general suplimentarea bugetului ALPAB cu suma de ‪3.000.000 Lei și ulterior a retransmis ALPAB, în calitate de primar general, bugetul solicitat.

SESIZAREA INSTITUȚIEI PREFECTULUI MUNICIPIULUI BUCUREȘTI cu privire la legalitatea exercitării de către primarul general DAN NICUȘOR DANIEL a celor patru funcții de conducere în cadrul instituțiilor sau serviciilor publice (Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Administrația Străzilor București, ALPAB, Centrul Cultural Expo Arte), fără a avea un mandat de reprezentare.

SESIZAREA CURȚII DE CONTURI A ROMÂNIEI cu privire la legalitatea achitării amenzii contravenționale aplicată lui DAN NICUȘOR DANIEL în calitate de persoană fizică, din bugetul Primăriei Municipiului”, se arată în comunicatul ANI.

Ce spune primarul Nicușor Dan

La scurt timp de la emiterea comunicatului ANI, și primarul Capitalei, Nicușor Dan, a transmit un mesaj, ca replică, prin intermediul unui mesaj.

„Voi ataca în instanță în termenul legal Raportul Agenției. Agenția imi impută două fapte, pentru care are o interpretare eronată a legii.

1. Pe perioada de vacanță a funcției de director al unor instituții din subordinea Primăriei Capitalei, am exercitat față de aceste instituții atribuțiile legale ale primarului (art. 154 alin. 4 Cod Administrativ) “Primarul conduce instituțiile publice de interes local, precum și serviciile publice de interes local”, fără a ocupa funcția de director în aceste instituții și fără a fi retribuit.

2. Sancțiunea dispusă de Inspectoratul de Stat în Construcții a fost dispusă persoanei juridice Primarul Municipiului București, nu persoanei fizice Nicușor Dan, fapt confirmat de instanță.

Solicit Agenției Naționale de Integritate să ofere acces presei la întregul dosar administrativ în baza căruia au întocmit Raportul.”, se arată în comunicatul primarului Bucureștiului.