Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene a dat startul procesului de acordare a primelor de carieră pentru personalul didactic. Astfel, cardurile celor vizați vor fi încărcate pentru activitatea prestată în anul universitar 2023-2024.
Aceste prime sunt alocate în vederea achiziționării materialelor necesare pentru activitățile educaționale. De asemenea, pentru noii beneficiari vor fi emise noi carduri.
„Încărcarea sumelor începe de astăzi şi se va face etapizat. Asta pentru a ne asigura că ambele categorii de personal vor primi acest sprijin în cel mai scurt timp. Profesorii primesc suma de 1500 de lei, iar personalul nedidactic (auxiliar) suma de 500 de lei”, se precizează într-un comunicat, potrivit observatornews.