Infofinanciar > Info > Prime pentru bugetari. MIPE va plăti personalul didactic 1.500 de lei
Info

Prime pentru bugetari. MIPE va plăti personalul didactic 1.500 de lei

prime bani profesori (Sursă foto: dreamstime) Primă de carieră didactică

Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat că începând de luna viitoare, personalul din Educație va intra în posesia unor prime didactice în valoare de 1.500 de lei. De asemenea, și personalul nedidacatic va primi 500 de lei. Condițiile de acordare sunt identice cu cele din 2023.

„Pentru prima didactică, da, în luna octombrie, am semnat ordinul de ministru. Aşteptăm luna septembrie, până la final, să ne vină listele cu beneficiari de la Ministerul Educaţiei. Prima didactică se va acorda în acelaşi cuantum ca şi anul trecut, 1.500 de lei. Precum şi prima pentru personalul nedidactic în valoare de 500 de lei. La finalul lunii octombrie, beneficiarii din sistemul de educaţie vor primi aceste sume”, a declarat Adrian Câciu.

Prime pentru cadrele didactice. Profesorii primesc 1.500 de lei

Ministrul a explicat și ce se va întâmpla cu voucherele pentru energie, o bonificație acordată persoanelor vulnerabile, dar care nu a mai fost cuprinsă în fințarea europeană.

„În ceea ce priveşte voucherele de energie, ele erau finanţate din exerciţiul financiar 2014-2020. A fost o modificare pe care am agreat-o cu Comisia Europeană, având în vedere situaţia din 2022 şi 2023. Pentru 2025 avem partea de ajutor de încălzire şi legislaţia pe care o gestionează Ministerul Energiei şi, respectiv, Ministerul Muncii, astfel încât persoanele vulnerabile să poată să aibă sprijin, acolo unde este nevoie, pentru a trece peste iarnă cu bine.

Nu avem surse financiare din perspectivă europeană. Pentru că nu pot să mă refer la alte surse de finanţare. V-am spus despre cele care deja există din bugetul de stat prin Ministerul Muncii şi prin Ministerul Energiei, pe fonduri europene la acest moment nu au fost discuţii cu privire la un astfel de tip de sprijin pentru exerciţiul 2021-2027 „, a mai declarat Adrian Câciu potivit Agerpres.