De astăzi, 1 ianuarie 2023, cei de la Guvernare au decis majorarea punctului de pensie, dar și a salariului minim. Cu toate acestea, vor fi și modificări în ceea ce privește domeniul fiscal. Astfel, se remarcă o creștere a cotei TVA în HoReCa de aproximativ 9%, dar și creșterea cotei TVA pentru băuturile nealcoolice ce conțin adaos de zahăr.
Tot de anul viitor, se vor înregistra creșteri și în privința impozitului pe veniturile din dividende. Vestea bună este că se va reduce plafonul de încadrare în categoria microîntreprinderilor. Totodată, cota de impozitare care este în prezent de 3% va fi eliminată.
Carburanți la preț întreg
Premierul României, Nicolae Ciucă, a transmis faptul că compensarea cu 50 de bani nu se va mai prelungi începând cu data de 1 ianuarie 2023. Totuși, acesta a dat asigurări conform cărora dacă va fi necesar, aceasta va fi aplicată din nou.
„Trebuie să mă refer la compensarea preţului la carburanţi. Dacă iniţial măsura nu părea să fie una care să producă efecte, iată la sfârşitul anului putem să constatăm că a fost o măsură bună, preţul la carburant ajungând la un nivel de dinainte ca măsura să fi fost decisă la nivelul Guvernului. Şi trebuie să anunţăm că începând cu 1 ianuarie ea nu va mai funcţiona. În schimb, este doar o măsură o decizie de suspendare, Guvernul fiind pregătit ca, în măsura în care preţurile vor avea o evoluţie care să depăşească puterea de cumpărare şi de susţinere la nivelul cetăţenilor, să o aplicăm din nou”, a afirmat Ciucă, înainte de şedinţa de Guvern, conform adevarul.ro.
Salariul minim va crește
De la 1 ianuarie 2023, salariul minim brut va ajunge la 3.000 de lei. Acesta va înregistra creșteri cu 200 de lei deductibili, conform unei Hotărâri de Guvern, hotărâre adoptată la începutul lunii decembrie.
„Stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată pentru anul 2023 s-a făcut prin negociere şi acordul comun al Guvernului, reprezentanţilor patronatelor şi sindicatelor, în cadrul şedinţei Consiliului Naţional Tripartit. De majorarea salariului de bază minim de 3.000 de lei vor beneficia 2.181.134 de salariaţi”, au precizat reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS), la începutul lunii decembrie.
Creștere a salariilor de bază în sectorul bugetar
Salariul brut în sectorul bugetar va crește cu zece puncte procentuale. Totuși, de menționat este faptul că nivelul indemnizațiilor pe lună pentru funcțiile de demnitate publică și funcții asimilate vor fi la aceeași valoare din prezent.
„Pe partea de ordonanţă de măsuri fiscal-bugetare, după cum ştiţi, măsurile în domeniul drepturilor salariale pe care le luăm pentru anul 2023 sunt următoarele: majorarea începând cu data de 1 ianuarie 2023 a cuantumului brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie, salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2022, cu încadrarea în grila reglementată de legea-cadru numărul 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, pentru anul 2022. Menţinerea în plată în anul 2023 la nivelul aferent lunii decembrie 2022 a indemnizaţiilor lunare pentru funcţiile de demnitate publică şi funcţiile asimilate acestora, prevăzute în anexa numărul 9 la legea-cadru numărul 153/2017, dar şi menţinerea, în anul 2023 a cuantumului sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi a celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar cel mult la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2022″, a spus Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.
Pensionarii primesc mai mulți bani
Tot de la începutul anului 2023, și pensionarii vor primi mai mulți bani. Punctul de pensie va ajunge la 1.785 de lei, de la 1.586 de lei, cât este în prezent. De asemenea, acesta va majora din nou din anul 2024, cu rata medie anuală a inflației. De asemenea, la această valoare se adaugă 50% din majorarea real a salariului mediu brut, indicatori definitivi, cunoscuţi în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică.
Se elimină cota de impozitare
De anul viitor, va fi eliminată cota de impozitare de 3%. De asemenea, plafonul de încadrare în domeniul microîntreprinderilor va fi la 500.000 de euro.
Va crește cota de TVA la 9%, de la 5% cât este în prezent. Această majorare se va simți în activitățile din domeniul HoReCa.
În ceea ce privește băuturile nealcoolice ce au un adaos de zahăr, cota de TVA va ajunge la 19% de la nouă puncte procentuale.
Impozitul pe veniturile din dividende va ajunge la 8%, de la 5%, valoarea actuală.
IT-iștii au mai multe facilități fiscale
Pentru cei care lucrează în domeniul IT, 2023 se anunță un an promițător. Aceștia vor fi scutiți de plata impozitului pe venit, în cee ace privește veniturile din salarii și asimilate salariilor.
„Am reuşit să reparăm şi să uniformizăm aplicarea unei facilităţi fiscale de care mediul privat beneficia de multă vreme. Domeniul IT este un domeniu strategic, cu impact puternic şi valoare adăugată mare în economia unei societăţi. Discutăm despre digitalizarea administraţiei de atâta vreme, despre nevoia de întărire a componentei IT din perspectiva argumentării atacurilor cibernetice, iar domeniul public este primul vizat de astfel de tentative. Este firesc să avem oameni bine plătiţi dacă vrem calitate şi sper ca prin acest demers să reuşim să diminuăm din plecările IT-iştilor buni din administraţie şi, totodată, să devenim un angajator competitiv”, a precizat Adrian Câciu, ministrul Finanţelor.