Infofinanciar > Lumea la zi > Primul discurs al lui Charles al III-lea în Parlament în calitate de monarh! „A fost un model pentru toți prinții care trăiesc”
Lumea la zi

Primul discurs al lui Charles al III-lea în Parlament în calitate de monarh! „A fost un model pentru toți prinții care trăiesc”

Primul discurs al lui Charles al III-lea în Parlament în calitate de monarh! „A fost un model pentru toți prinții care trăiesc”
Credit imagine: infofinanciar.ro

Charles al III-lea a ținut primul discurs în calitate de monarh din cadrul Parlamentului. Acesta a fost proclamat Rege al Marii Britanii în urma morții mamei sale, Elisabeta a II-a.

Prin acest prim discurs pe care Charles al III-lea l-a ținur a comemorat perioada de domnie a mamei sale și a primit condoleanțe din partea Parlamentului și a Camerei Comunelor.

„În timp ce mă aflu astăzi în fața dumneavoastră, nu pot să nu simt greutatea istoriei care ne înconjoară și care ne amintește de tradițiile parlamentare vitale pentru care voi, membrii ambelor camere, aveți angajament atât de personal pentru binele tuturor”, a declarat noul monarh britanic.

Boris Johnson si Liz Truss, în prima linie la ceremonie

La această ceremonie au luat parte inclusiv fostul premier Boris Johnson și cea care i-a luat locul, fiin în prezent prim-ministrul Marii Britanii, Liz Truss.

„Lorzii mei și membri ai Camerei Comunelor, ne adunăm astăzi în amintirea serviciului remarcabil și de lungă durată dedicat de Regină pentru națiunile și popoarele sale”, a spus Charles despre mama sa.

El a citat din scrierile lui William Shakespeare despre Regina Elisabeta I, pentru spune că și Elisabeta a II-a a fost „un model pentru toți prinții care trăiesc”.

„Pe când era foarte tânără, Majestatea Sa s-a angajat să-și servească țara și poporul și să mențină principiile prețioase ale guvernării constituționale care stau în inima națiunii noastre”, a continuat el.

După evenimentul din Parlament, Regele Charles și soția sa, Camilla, vor zbura la Edinburgh pentru a lua parte la funeraliile Reginei.

În jurul orei 16.25, ora României, regele şi membrii familiei regale vor merge în spatele cortegiului funerar, într-o procesiune de-a lungul Royal Mile până la Catedrala St Giles. O ceremonie religioasă este programată pentru ora 17.00, ora României, la care participă regele. Charles al III-lea se va întoarce apoi la Holyrood, unde va avea o audiență cu premierul, urmată de o audiență cu președintele parlamentului scoțian. Charles și regina consoartă vor merge apoi la parlamentul scoțian pentru o sesiune de condoleanţe.