Prințul Harry a cerut poliției să lanseze o investigație împotriva editorilor ziarului Daily Mirror. După ce a fost găsit victima unor practici media ilegale. Acesta a primit 140.600 de lire sterline în despăgubiri.
Harry a spus că hotărârea a fost „o vindicare și o afirmare”, potrivit unei declarații pe care avocatul său a citit-o în fața Înaltei Curți din Londra. Fiul mai tânăr al regelui Charles a cerut autorităților să „își facă datoria față de publicul britanic și să investigheze acuzațiile aduse împotriva companiei și a celor care au încălcat legea”.
De ce a dat Harry ziarul în judecată
Judecătorul Timothy Fancourt a hotărât că telefonul personal a lui Harry a fost vizat între anii 2003 și 2009 de spionaj. Din 33 de articole care au fost luate ca probă, 15 au fost rezultatul unui „hacking” care a avut ca țintă telefonul Prințului Harry. Adică s-au colectat informații în mod ilegal. Harry nu a participat personal la tribunal. Dar comentatorii au spus că va urmări decizia prin intermediul unui link video. Prințul Harry a mărturist în instanță că intruziunea tabloidului se întâmplă „de când m-am născut”.
Într-o declarație, Mirror Group Newspapers a declarat că a salutat hotărârea care face posibilă trecerea „mai departe” a evenimentelor care au avut loc cu mult timp în urmă. „În cazul în care au avut loc nereguli, ne cerem scuze fără rezerve. Ne-am asumat întreaga responsabilitate și am plătit compensații adecvate”.
Dovezile depuse în instanță
La începutul acestui an, Harry a devenit primul membru din familia regală în 130 de ani care a depus mărturie în instanță. Acesta a venit cu dovezi în urma acuzațiilor sale legate de Mirror Group Newspapers. Dovezile prezentate în înstanță au arătat ca ziarul s-a folosit de colectarea ilegală a informațiilor pentru a-i strica imaginea. Prințul Harry a trecut prin aproape cinci ore de interogatoriu.
Harry a susținut că jurnaliștii de la Daily Mirror, Sunday Mirror și Sunday People știau de aceste informații. Care au fost descoperite doar prin activități ilegale. Avocații săi au depus 148 de articole de ziar, datând din anul 1996 până în 2010. Dar la proces au fost luate în considerare doar 33 dintre acestea.
În declarația sa de martor, Harry a scris că presupusul furt ilegal a favorizat un mediu de neîncredere în cercul său de prieteni și familie. El a scris că a văzut „cât de mult din viața mea a fost irosită pe această paranoia.” Judecătorul a hotărât că editorii au fost conștienți de ceea ce s-a întâmplat. De asemenea, au existat dovezi convingătoare că editorii fiecărui ziar știau foarte bine că acest „hacking” al telefonului a fost folosit pe scară largă. Și nu au ezitat să profite de pe urma lui.
Despăbubiri de sute de mii de dolari
Avocatul lui Harry, David Sherborne, a citit o declarație în numele acestuia în fața Înaltei Curți din Londra. „Mi s-a spus că jocul cu focul te poate arde. Dar, în lumina reflectoarelor și a importanței de a face ceea ce este necesar pentru o presă liberă și onestă, este un preț care merită plătit”, se arată în declarație. „Misiunea continuă”.
Harry a spus că se află într-o încercare de a schimba mass-media din Marea Britanie. El a dus în mod repetat presa britanică în instanță. Și are la activ alte două procese împotriva companiilor media, potrivit The Washington Post