Infofinanciar > Lumea la zi > Probleme pentru Apple. UE a avertizat compania că utilizează practici neregulamentare
Lumea la zi

Probleme pentru Apple. UE a avertizat compania că utilizează practici neregulamentare

Probleme pentru Apple. UE a avertizat compania că utilizează practici neregulamentare
Sursa foto: Arhiva companiei

Apple a fost somată marți de UE să oprească geo-blocarea, practica de restricționare a conținutului în funcție de locația geografică a utilizatorului.

Este vorba despre situația de pe servicii precum App Store, Apple Arcade, Music, iTunes Store, Books și Podcasts.

Comisia Europeană a declarat că a identificat mai multe practici de geo-blocare potențial interzise pe unele servicii media Apple. CE a amenințat cu măsuri ale autorităților naționale de reglementare în cazul în care Apple nu răspunde preocupărilor sale.

„Intensificăm lupta împotriva geo-blocării. Nicio companie, mare sau mică, nu ar trebui să discrimineze în mod nejustificat clienții pe baza naționalității, a locului de reședință sau a locului de stabilire”, a declarat comisarul european Margrethe Vestager.

UE a declarat că Apple are la dispoziție o lună pentru a propune angajamente. Astfel, trebuie decis modul în care se va aborda problema geo-blocării, conform reuters.