Infofinanciar > Info > Probleme la centrala nucleară de la Cernavodă. Reactorul 1 s-a deconectat
Info

Probleme la centrala nucleară de la Cernavodă. Reactorul 1 s-a deconectat

Centrala nucleară de la Cernavodă
Sursa foto: Arhiva companiei

Reactorul 1 de la Cernavodă s-a deconectat din nou în mod accidental de la Sistemul Energetic Național (SEN).

Cu o putere de 700 MW, unitatea 1 a centralei nucleară de la Cernavodă s-a deconectat automat astăzi de la SEN. Schimbarea a avut loc cu puțin înainte de ora 12.

O disfuncționalitate în partea clasica a centralei a fost cauza. Respectiv, aceasta se referă la protecția unui transformator de evacuare putere.

Nu există un impact asupra securității nucleare. ″Specialiștii CNE Cernavodă investighează cauza în vederea remedierii, conform procedurilor aplicabile. Deconectarea automată și lucrările de remediere nu au impact asupra securității nucleare, personalului și populației″, a transmis Nuclearelectrica.

Compania a mai indicat și că va fi emis un comunicat la momentul resincronizării unității de producție.

Potrivit operatorului de transport și sistem Transelectrica, un prim termen posibil de reconectare a reactorului 1 este ora 18 a zilei de astăzi, conform profit.ro.