Infofinanciar > Info > Probleme în paradisul unicornilor! Valoarea acțiunilor UiPath a ajuns la un minim istoric
Info

Probleme în paradisul unicornilor! Valoarea acțiunilor UiPath a ajuns la un minim istoric

UiPath, Sursă foto: Economedia
Sursă foto: economedia

UiPath este prima și singura companie românească, care tranzacționează pe Bursa din New York, considerată cea mai mare din lume. Însă, conform ultimelor date, aceasta a înregistrat scăderi ale acțiunilor sale, ajungând la un minim istoric.

Astfel, după ce compania a publicat miercuri, 7 septembrie, rezultatele financiare semestriale, s-a constatat că o acțiune a acesteia valorează 13 dolari și 26 de cenți, acesta fiind nivelul minim de când s-a listat la New York, acum aproape un an și jumătate. Totodată, la momentul listării, o acțiune a UiPath valora 69 de dolari, de 5.2 ori mai mult față de cotația actuală, scrie site-ul startupcafe.

Dacă ne referim la valoarea de piață, compania a scăzut în prezent la 7,4 miliarde de dolari, de aproape 5 ori mai mică decât la ultima evaluare care s-a făcut  atunci când firma a intrat pe bursă.

Însă, pe 6 septembrie, UiPath a anunțat, surprinzător, că a ieșit pe plus în ultimele 6 luni, încheiate la data de 31 iulie. Astfel, în această perioadă, compania a înregistrat venituri în valoare de 487,2 milioane de dolari, cu 27% în creștere față de aceeași perioadă a anului 2021. Același lucru nu se poate spune și la sfârșitul semestrului încheiat la 31 iulie 2022, în care firma a contabilizat pierderi de 242,9 milioane de dolari, cu 28% mai mici decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Înainte de a fi listată la bursa newyorkeză, în anul 2020, UiPath avea venituri de circa 600 de milioane de dolari, pe care le-a dobândit din activități comerciale și financiare desfășurate doar la nivel național.

Cu ce se ocupă UiPath

UiPath este un start-up fondat în România în anul 2015 de Daniel Dines, un fost angajat al Microsoft care s-a întors în Bucureşti pentru a-şi înfiinţa propria firmă. La înființare compania purtea denumirea DeskOver. Această companie construieşte roboţi software, roboți ce pot înlocui cu succes oamenii, în privința acțiunilor repetitive din companii.

„UiPath conduce această revoluţie a forţei de muncă, animaţi de angajamentul nostru faţă de democratizarea RPA şi realizarea viziunii noastre – aceea a unui un robot pentru fiecare persoană. (…) muncim şi mai mult pentru a face din RPA platforma care realizează nu numai adevăratul potenţial al inteligenţei artificiale, dar şi al altor tehnologii emergente. Şi suntem de-abia la început“, a afirmat Dines.

UiPath este înregistrată pe Bursa din New York din aprilie 2021, devenind prima companie înființată la noi care ajunge acolo. De asemenea, UiPath este prima companie fondată în România care a fost evaluată la suma de cel puțin 1 miliard de dolari.

În prezent, UiPath, firmă cu sediul central la New York, are până la 1000 de angajați în România.