Infofinanciar > Lumea la zi > Probleme la noul reactor al Rusiei! Ce riscuri implică
Lumea la zi

Probleme la noul reactor al Rusiei! Ce riscuri implică

Probleme la noul reactor al Rusiei! Ce riscuri implică
sursa foto arhiva companiei

Inginerii de la compania nucleară rusă Rosatom, care se pregăteau să conecteze un nou reactor de 1.200 de megawaţi, pentru a genera electricitate la centrala nucleară Astraveţ din Belarus, au detectat o problemă misterioasă şi extrem de rară, potrivit News.ro.

Specialiştii au constatat că răşina se infiltra în circuitul primar, ameninţând să blocheze componentele esenţiale, potrivit unor documente interne ale companiei nucleare de stat din Rusia, consultate de Bloomberg. Barele de control şi ansamblurile de combustibil riscau să fie avariate sau rupte dacă problema persista atunci când atomii de uraniu începeau să fisioneze.

În cel mai rău caz, potrivit unor persoane familiarizate cu problema, acumularea aşa-numitei răşini schimbătoare de ioni, care reglează puritatea apei ce curge prin canalele şi conductele centralei, ar putea împiedica controlul reactorului, crescând riscul unei topiri, dacă ceva ar merge prost odată ce acesta ar fi pus în funcţiune.

Astfel, la 25 februarie 2022, Rosatom a scos temporar din funcţiune unitatea sa din nord-vestul Belarusului, proaspăt alimentată cu combustibil, întârziind lansarea acesteia. Inginerii au declarat că Rosatom a respectat procedurile de siguranţă, întrerupând pornirea fizică a reactorului pentru a investiga problema. Cu toate acestea, problema a provocat întârzieri care au amânat operaţiunile comerciale cu mai mult de un an.