Sindicaliștii Cartel ALFA vor revizuirea Legii pensiilor. Aceștia scot în evidență o serie de probleme. Mai mult, ei sunt de părere că Legea Pensiilor ar trebui să respecte atât dreptul la muncă, cât și cel la pensie.
În cursul zilei de miercuri, sindicaliștii au trimis către Guvernul României, Marcel Ciolacu și Simona Bucura-Oprescu o scrisoare deschisă.
Probleme la Legea pensiilor
„Observăm că există si o opacitate în construcţia unui cadru legislativ care să respecte drepturile fundamentale, incluzând dreptul la muncă şi dreptul la pensie conform condiţiilor legale, drepturi consacrate în Constituţia României”, se arată în comunicatul sindicaliștilor.
Se cere modificarea articolelor 84 și 88, dar și eliminarea articolului 46. Aceste schimbări vor elimina confuzia, dar și posibilele abuzuri ale celor din cadrul CNPP. Cele din urmă sunt legate de dreptul de a cumula pensia cu salariul.
De asemenea, prin aceste schimbări va fi eliminate și nedreptățile sociale ale lucrătorilor. Aceștia au muncit sau muncesc în grupele speciale sau deosebite de muncă. În momentul actual, punctul de pensie este la fel pentru toată lumea. Valoarea acestuia este de 81 de lei.
”Propunem modificarea articolului 88 alineatul (1) din Legea nr. 360/2023 pentru a ajusta punctajul suplimentar acordat lucrătorilor cu activităţi în condiţii speciale şi deosebite, astfel încât să se asigure echitatea în calculul pensiilor. De asemenea, este necesară modificarea articolului 84 alineatul (2) din Legea nr. 360/2023 pentru a stabili o valoare a punctului de referinţă diferită pentru perioadele lucrate în condiţii speciale, astfel încât să se ţină cont de dificultatea şi impactul asupra duratei vieţii lucrătorilor, cat si a contributiilor suplimentare. Calculul justificativ este prezentat în Anexa 2”, se prezintă în comunicat, conform stiripesurse.ro.
Pensiile românilor se vor recalcula
La data de 1 septembrie, vor fi recalculate pensiile românilor. De la această dată vor crește veniturile pentru 3 milioane de seniori.
Șeful acei d Pensii, Daniel Baciu, a transmis faptul că a semnat contractul pentru realizarea softului ce va ajuta la recalculare.
„Azi am semnat contractul subsecvent privind realizarea softului necesar recalculării pensiilor conform prevederilor Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii. Oficial începem procesul de recalculare a celor 4,8 milioane de pensii aflate în plată. Suntem în linie dreaptă și hotărâți să facem dreptate pensionarilor după o viață întreagă de muncă! Suntem determinați să respectăm termenul prevăzut de lege astfel încât pensionarii să primească veniturile majorate prin noua lege a pensiilor”, a transmis acesta pe pagina de Facebook.
Pensionarii vor fi anunțați despre majorările pe care le vor primi în luna august. Atunci, vor fi retipărite cupoanele de pensii. Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a transmis faptul că taloanele vor fi colorate. Pe acestea va fi scris module calcul al venitului.