ICCJ, Înalta Curte de Casație și Justiție, a stabilit faptul că diurnele calificate de către ANAF drept venituri salariale pentru care trebuie plătite contribuții sociale au fost greșite.
Instituția ICCJ a stabilit corectă soluția ce a fost dată inițial de către Curtea de Apel București. Cea dată de ANAF a fost clasificată ca fiind forțată.
O companie de construcții trimitea muncitori în afara granițelor. De asemenea, acestora le era plătită și diurna. Compania a reușit să anuleze prin intermediul ICCJ, deciziile de impuse ce au fost stabilite anterior de ANAF. Compania ar fi fost obligată să plătească peste 23 de milioane de lei, conform economica.net.
„În acest context, organele de inspecție fiscală au procedat la reîncadrarea sumelor achitate de societate angajaților săi detașați în Germania cu titlu de indemnizație de detașare în venituri salariale, pornind de la interpretarea eronată și incompletă a mențiunilor din statele de plată întocmite de companie în statul membru în care își desfășurau salariații detașați activitatea (în special mențiunea venitul brut include diurna). Inspectorii fiscali nu au negat, însă, existența detașării transnaționale. În plus, aceștia au aplicat greșit dreptul național în detrimentul dreptului european și au ignorat prevederile contractului colectiv de muncă de la nivelul companiei care prevedea în mod expres drepturile cuvenite salariaților detașați, între care și diurna”, se arată în comunicatul emis de firma de avocatură a companiei ce a câștigat.